Dezastrul sanitar prin care trece România ar putea fi încetinit prin vaccinarea cât mai multor români şi prin măsuri epidemiologice rapide. Aceasta este opinia medicului Gabriel Diaconu care spune că asistăm la valul celor vulnerabili, care n-au trecut nici prin infecţie şi nici nu s-au vaccinat.

Redăm integral mesajul medicului psihiatru publicat pe pagina sa de socializare: „Bezna. Calendarul durerii. Lumina. Sunt câteva lucruri de care avem disperată nevoie.  Leadership.

Fără el fiecare o să facă precum îl taie capul.  Conduită morală. A fost evident, încă de când a venit Florin Cîţu premier, că România va adopta slujbe, mai degrabă decât vieţi, ca politici publice. Asta era înainte să apară vaccinurile anti-COVID.  La momentul de faţă, conduita morală

este grăbirea prin orice mijloc disponibil al numărului de persoane care fac măcar o doză de vaccin, de vreme ce ştim că:  * măcar o doză scade riscul de fatalitate cu 50% măcar o doză scade riscul de transmitere

intra-familială cu 40 – 50% * Pe de altă parte, şi dacă – prin absurd – am vaccina până la sfârşitul săptămânii 10 milioane de români, primele roade nu vin mai devreme de sfârşitul lui noiembrie.  Succint spus,

DOAR vaccinarea nu va curba acest val. Avem nevoie de a doua linie de apărare.  Măsurile epidemiologice rapide, şi rapid implementate. Din nou, aici se va vedea diferenţa dintre bărbaţi de stat şi simple marionete sau figurine. Harta valului, aşa cum a fost făcută de cei de la UBB Cluj,

arată un lucru foarte important:  * este valul celor vulnerabili, care n-au trecut nici prin infecţie, şi nici nu s-au vaccinat * este un val predominant urban, care alimentează, şi este alimentat, cu cazuri grave îndeosebi în oraşele mari. Practic spus jumătate din populaţia României e răvăşită, acum,

de răspândirea rapidă a variantei Delta.  Avem nevoie de deplina complicitate constructivă a autorităţii medicale din România: că vorbim de Colegiul Medicilor, că vorbim de organizaţiile de pacienţi şi

Consiliul privind Siguranţa Pacienţilor, că vorbim de Sindicatele în sănătate sau că vorbim de uniunea dintre stat şi privat. Soarta României ne priveşte pe toţi.  Dacă nu vom face nimic din cele de mai sus, până la sfârşitul anului vom fi devenit o nouă Brazilie, sau o nouă Italie, şi alte ţări

se vor uita cu oroare la România, şi ce-a făcut (mai bine zis n-a făcut) pentru cetăţenii ei.  Dacă vom face toate dintre acestea, primul moment când am putea avea rezultate este cel mai devreme sfârşit de noiembrie, început de decembrie. Adică peste o lună. O lună înseamnă peste 10.000 de noi decese,

în ritmul actual. Dar dincolo de această lună numărul de decese scade.  Nu faceţi nimic, şi el va continua să crească. Atâtea morţi evitabile, prevenibile medical şi vaccinal (poate cel mai important) se vor întâmpla până la sărbători.

Vom împlini doi ani de la primul caz de COVID-19 pe teritoriul românesc, şi încă vom avea o transmitere a acestui virus.  E un moment astral al acestei ţări, unde ori ”vom da dovezi la lume”, ori ne vom prăbuşi. Şi, odată cu această prăbuşire, se vor duce la fund şi toţi politicienii care

au jucat la barbut soarta cetăţenilor, a alegătorilor lor, a poporului care i-a votat.” Autorităţile au anunţat marţi un record absolut de cazuri noi de Covid-19 în 24 de ore. Mai precis,  au fost identificate 18.863 de

cazuri noi de COVID-19 şi s-au înregistrat 561 de decese. Numărul pacienţilor internaţi la ATI a ajuns la 1.805 de persoane. scrie adevarul.ro