Hanan Mahmoud Abdul Karim, o femeie din Iordania, a crezut că va avea o naștere simplă, prin cezariană, dar nici măcar nu putea visa coșmarul prin care a trecut în cele din urmă!

Hanan are 36 de ani și a fost internată într-un spital privat din capitala Iordaniei, Amman, pentru a suporta o operație de cezariană pe data de 24 aprilie. Totul a mers bine, însă în vreme ce o închideau, medicul și-a lăsat telefonul personal înăuntrul abdomenului femeii. Sărmana nouă mămică și-a dat seama de ce s-a întâmplat abia când telefonul a început să vibreze.

Hanan a fost externată după ce a născut un băiețel sănătos, însă povestește că familia ei s-a alarmat în momentul când observau mereu că îi vibra abdomenul. Mama ei a declarat: „Fiica mea a suferit dureri cumplite și nu se mai putea mișca. Am adus-o înapoi la spital unde a fost tratată, dar nu i-au făcut nimic.”.

Apoi Hanan a fost dusă de urgență la unitatea de primiri urgențe a unui spital public, iar analizele au arătat că femeia avea un corp străin în abdomen, pe care chirurgii l-au scos. Cazul acesta a provocat un mic scandal în sistemul medical din Iordania și a uimit comunitatea medicală din întreaga lume.