Cătălin Moroșanu a povestit că s-a întâlnit cu Ramzan Kadîrov, liderul cecen și aliatul președintelui rus Vladimir Putin, în războiul cu Ucraina. Pugilistul român profesionist a mers în urmă cu mai mulți ani în capitala Ceceniei, Groznîi. Luptătorul a declarat că liderul cecen este foarte puternic și multă lume se teme de el.

Ieșeanul și-a făcut debutul în K1 în anul 2007 la competițiile de gen din România, luptând împotriva lui Ștefan Leko. În ultimii ani, Moroșanu a participat la mai multe emisiuni de supraviețuire din precum Survivor România și Ferma.

Cătălin Moroșanu, despre liderul cecen Ramzan Kadîrov

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, aliat al președintelui rus Vladimir Putin este considerat un lider foarte puternic. Cătălin Moroșanu a avut ocazia de a-l cunoaște și de a strânge mâna cu el. Kadîrov este acuzat de presa internațională de cruzime. Acesta și-a reprimat rivalii politici și s-a implicat în răfuielile lui Vladimir Putin.

Cătălin Moroșanu a luptat în urmă cu mai bine de cinci ani, în Cecenia, în fața lui Ramzan Kadîrov, aliatul lui Vladimir Putin. Luptătorul român a avut ocazia să îl cunoască pe fiorosul lider din Groznîi. Mai exact, pe 2016, pe 23 august a participat la o luptă în capitala Ceceniei, în cadrul unei gale organiziei de Ramzan Kadîrov. Moroșanu a avut ocazia să strângă mâna liderului cecen. Sportivul a vorbit despre experiența avută cu Kadîrov.

‘Era un tip cu barbă roșie, cam mic de statură. A urcat pe ring, după luptă, toată lumea era impresionată de Ramzan Kadîrov. Acesta e pasionat de arte marțiale, mai ales de kickboxing și de MMA. Toate galele pe care le face acolo (la Groznâi, în Cecenia, n. red.) le face din pasiune. Tuturor le era frică de el’, a dezvăluit Moroșanu, pentru Fanatik.ro.

Cătălin Moroșanu s-a arătat deranjat de atmosfera pe care a simțit-o atunci când Ramzan Kadîrov a urcat în ring

Liderul cecen a urcat în ring pentru a-l felicita în urma luptei pierdute în fața lui Zabit Samedov. Reacția celor din jur părea nejustificată la prima vedere, după care a înțeles cine era, de fapt.

„Ramzan Kadîrov este liderul suprem acolo, nimeni nu zice nimic în fața lui. Dar el s-a purtat frumos cu noi, cu invitații. Am avut tot ce am vrut, el ne-a tratat cu respect”, a mai spus Cătălin Moroșanu.

Presa internațională a scris despre Ramzan Kadîrov că este unul dintre cei mai cruzi lideri din zona Caucazului. Cătălin Moroșanu a declarat că Ramzan s-a comportat frumos cu el, deși nu au comunicat prea mult.

„S-a comportat frumos cu noi, m-a și felicitat după luptă. Am stat în stânga lui la masă. Nu am vorbit cu el prea mult, nici nu aveam ce, el vorbește doar rusă, discuta cu traducător. Înțelegea doar rusă, i-am zis și eu „Hello, Mister”, dar atât, nu înțelegea nimic. Ce să îi mai spun? Am vorbit cu alții’, a mai spus Moroșanu.