Prognoza meteo emisă pentru următoarele două săptămâni indică o încălzire treptată la nivelul tuturor zonelor țării.

Maxime de peste 30 de grade în majoritatea regiunilor. Prognoza ANM pentru 13 – 26 iunie

Conform datelor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), de la mijlocul acestei luni, în aproape toate regiunile țării, temperaturile maxime vor trece de 30 de grade Celsius.

Va face excepție Dobrogea, acolo unde meteorologii anunță temperaturi maxime de până la 29 grade.

Din păcate pentru zonele lovite de secetă, urmează zile cu precipitații destul de puține. Doar în debutul acestei săptămâni și după 17-21 iunie am putea avea parte de unele averse, dar nu foarte însemnate.

Să vedem estimările meteorologilor pentru fiecare dintre regiunile țării.

Prognoza ANM în Banat

Temperatura aerului va avea o tendință de creștere începând din data de 15 iunie. Media regională a maximelor va urca de la 25 de grade, spre 32 de grade, iar cea a minimelor de la 11 la 17 grade.

În a doua jumătatea a intervalului, variațiile termice vor fi nesemnificative, cu medii ale valorilor diurne de 32 – 33 de grade și ale celor nocturne de 16 – 17 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în prima zi a intervalului și după data de 17 iunie.

Vremea în Crișana

Media regională a maximelor va urca de la 24 – 25 de grade, în primele zile, spre 32 de grade, după 15 iunie, iar cea a minimelor de la 10 la 16 grade. În restul intervalului, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține la 31 – 32 de grade, iar ale celor nocturne în jurul a 16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.

Cum arată prognoza pentru Transilvania

Până în data de 20 iunie, cu ușoare variații, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 23 – 24 de grade, spre 31 de grade, iar cea a minimelor de la 9 la 13 grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului de anticipație, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 30 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 13 – 14 grade.

Probabilitatea pentru averse se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.

Vremea în Maramureș

Până la începutul celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Astfel, media regională a maximelor va urca de la 23 – 24 de grade, spre 30 – 31 de grade, iar cea a minimelor de la 9 la 15 grade. În restul intervalului, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 31 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 14 – 15 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.

Datele ANM pentru Moldova

Până în data de 20 iunie, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 24 de grade, spre 32 – 33 de grade, iar cea a minimelor de la 12 la 17 grade. Ulterior, variațiile de temperatură vor fi nesemnificative, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 32 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 16 – 17 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în prima zi a intervalului, în jurul datei de 17 iunie și după 21 iunie.

Prognoza pentru Dobrogea

Mai ales în prima săptămână din interval, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 25 de grade, spre 28 – 29 de grade și se va menține la aceste valori până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. Media minimelor va crește de la 15 – 16 grade, până la 19 – 20 de grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în data de 14 iunie, în jurul datei de 17 iunie și după 21 iunie.

Cum va fi vremea în Muntenia

Temperatura aerului va avea o tendință de creștere după data de 15 iunie. Media regională a maximelor va crește treptat de la valori de 25 – 26 de grade, spre valori de 32 – 33 de grade.

Minimele termice vor avea o evoluție similară, iar creșterea se va realiza de la medii de 13 – 14 grade, spre medii în jurul a 17 grade. Probabilitatea de apariție a averselor se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai mare în primele zile, în jurul datei de 17 iunie și după 21 iunie.

Prognoza ANM în Oltenia

Mai ales în prima săptămână a intervalului, valorile termice vor avea o tendință de creștere. Media regională a maximelor va urca de la 25 – 26 de grade, spre 32 – 33 de grade și se va menține la aceste valori până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni. Media minimelor va urca de la 13 grade, până la 16 – 17 grade. Probabilitatea de apariție a averselor se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai mare în primele zile, în jurul datei de 17 iunie și după 22 iunie.

Datele meteo la munte

Până la mijlocul intervalului, valorile termice vor avea o tendință de ușoară creștere. Astfel, media regională a maximelor va urca de la 14 de grade, spre 22 de grade, iar cea a minimelor de la 5 la 12 grade. În restul intervalului, vor fi doar variații termice ușoare, mediile valorilor diurne se vor menține în jurul a 21 de grade, iar ale celor nocturne vor fi de 11 – 12 grade.

Probabilitatea de apariție a averselor se va menține pe aproape tot parcursul intervalului, dar va fi mai mare în primele zile, în jurul datei de 17 iunie și după 20 iunie.