Cod portocaliu de vreme rea

Vremea este extrem de dificilă în majoritatea regiunilor din țară. Temperaturile rămân ridicate, dar va ploua și sunt așteptate furtuni puternice, vijelii și fenomene extreme.

În prim-plan, meteorologii au emis un avertisment de cod galben de ploi, valabil în nouă județe, până noaptea aceasta, la ora 03.00. Va ploua și sunt așteptate și câteva vijelii.

Cel mai important este, însă, codul portocaliu. Sunt așteptate ploi însemnate cantitativ, vijelii de 70-90 km/h, grindină și frecvente descărcări electrice.

Județul Arad: Pecica, Nădlac, Vinga, Secusigiu, Semlac, Felnac, Șeitin, Zădăreni, Peregu Mare.

Județul Timiş: Sânnicolau Mare, Jimbolia, Variaș, Săcălaz, Ciacova, Dudeștii Vechi, Lenauheim, Peciu Nou, Cărpiniș, Sânandrei, Comloșu Mare, Periam, Satchinez, Orțișoara, Cenad, Sânmihaiu Român, Teremia Mare, Lovrin, Biled, Sânpetru Mare, Cenei, Tomnatic, Giulvăz, Uivar, Șandra, Saravale, Becicherecu Mic, Iecea Mare, Dudeștii Noi, Gottlob, Pesac, Checea, Foeni, Otelec, Beba Veche, Valcani.

Cod galben de inundații

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri mici din judeţele Caraş Severin, Timiş, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Sibiu, Vâlcea şi Argeş, valabilă până duminică la ora 12:00.

Averizarea este valabilă în intervalul 25.06.2022, ora 21.00 și 26.06.2022, ora 06.00. În acest timp va ploua cu putere, motiv pentru care mai multe ape riscă să întreacă limita normală și să se producă inundații puternice.

“Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 25.06.2022 ora 21:00 – 26.06.2022 ora 06:00 pe unele râuri mici din judeţele: Gorj, Vâlcea şi Olt”, precizează specialiştii.

Sunt vizate: unele râuri din bazinele hidrografice, Bârzava – bazin amonte S.H. Moniom şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moniom – amonte S.H. Gătaia, Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Desnăţui – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Cibin (judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj), cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie.