O scrisoare scrisă de regretata Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii zace ascunsă într-un seif din Australia, deoarece nu poate fi desigilată pentru încă 63 de ani. Documentul redactat de către regretata suverană britanică a fost scrisă pentru locuitorii din Sydney și este depozitată în secret într-una dintre clădirile istorice din oraș.

Ce stă scris pe fața scrisorii secrete a Reginei Elisabeta

După moartea Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit, noi detalii incredibile ies la iveală legate de ultimele îndatoriri ale cele mai iubite suverane britanice din toate timpurile.

Potrivit celor de la Lad Bible, fostul monarh ar fi redactat o scrisoare care nu va putea fi citită pentru încă 63 de ani. Conținutul actului este clasificat drept secret de top, iar informațiile sunt atât de valoroase încât epistola este ținută sub cheie, păzită foarte bine într-un seif din Australia.

Scrisoarea a fost concepută de Regina Elisabeta a II-a în noiembrie 1986 și se află în una dintre clădirile istorice din orașul Sydney de aproape 36 de ani.

Aparent, nici măcar cei care făceau parte din personalul fostei suverane nu cunosc conținutul controversatei scrisori, ci numai instrucțiunile stricte scrise pe față, care specifică data când ar trebui deschisă și citită.

Scrisoarea semnată de Regina Elisabeta a II-a este adresată Dreptului și Onorabilului Lord Primar din Sydney, Australia și urmează să fie desigilată în anul 2085.

 „Salutări. Într-o zi potrivită pentru a fi aleasă de dvs. în anul 2085 d.Hr., vă rog să deschideți acest plic și să transmiteți cetățenilor din Sydney mesajul meu către ei.”, este mesajul scris pe dosul scrisorii celebre.

Unde este păstrată scrisoarea ce va vedea lumina zilei peste 63 de ani

Clădirea în care este păzită scrisoarea istorică a fost inaugurată în anul 1898 și a fost numită în onoarea Jubileului de diamant al Reginei Victoria.

Monarhul britanic rămâne șeful statului în Australia, Regele Charles al III-lea fiind reprezentat pe continent de Dave Hurley, guvernatorul general al țării.

În anul 1999, australienii au realizat un referendum pentru a decide dacă țara va dori să devină sau nu republică. În proporție de 54%, alegătorii au optat împotriva schimbării, iar Regina Elisabeta a III-a a rămas suveranul Australiei.

Majestatea Sa a vizitat Australia de 16 ori, în diferite perioade ale domniei sale. Prima sa vizită a avut loc în anul 1954, la doar doi ani după ce a devenit regină, după moartea tatălui ei, regele George al VI-lea.

Când regretata suverană britanică a vizitat statul, pentru prima dată, în 1954, Regina Elisabeta a devenit primul monarh domnitor care a pășit pe pământul australian.