Marea dragoste a Simonei Halep! Cine e bărbatul care i-a furat inima campioanei

Publicat: vineri, 23 septembrie 2022, 14:48



După despărțirea de Toni Iuruc, susținătorii Simonei Halep au fost curioși să afle alte detalii despre viața sa personală din trecut, chiar dacă tenismena a fost dintotdeauna discretă în privința relațiilor sale.

Primul antrenor al Simonei Halep, tenismenul Ioan Stan, a făcut o declarația care a captat instant atenția opiniei publice.

„Ştiu că a avut o relaţie cu un antrenor tânăr care a antrenat-o înaintea lui Marcu (n.red. – Andrei Mlendea). Nu-mi amintesc cum îl cheamă, dar tatăl ei l-a concediat când a simţit că e ceva între ei. Nu i-a convenit că Simona avea o relaţie cu antrenorul.”, a declarat antrenorul.

Andrei Mlendea și Simona Halep au fost împreună timp de trei ani. Aceștia și-au început relația când Simona avea 18 ani.

Cine este Andrei Mlendea și ce legături a avut cu tenisul

Fostul iubit al sportivei, Andrei Mlendea, este fiul unui fost primar al Beiușului, Petru Căluș Mlendea. Acesta a fost director la mai multe societăți și șef de promoție. Andrei Mlendea a fost campion național de juniori, apoi campion european „și pe Est și pe Vest” tot la nivel de juniori, la doar 16 ani. Acesta a declarat că a făcut tenis doar din plăcere. A început să practice tenisul fiind ghidat de un antrenor din Brăila.

După ce a obținut performanțe la nivel național și European, acesta a continuat să practice tenisul la Brașov. Andrei a fost plecat timp de doi ani în America, Acolo s-a antrenat la academia din Fort Worth din Texas, unde a fost pregătit de tenismanul Michael Chang.

Mama tânărului sportiv și-a dorit ca acesta să revină în România. Așadar, aici a devenit antrenor de tenis. Prima tenismenă a sa a fost Irina Begu, a relatat tatăl lui Andrei Mlendea, consilier județean PNL Bihor. Iar în ceea ce privește relația dintre Simona Halep și Andrei, fostul primar nu a oferit mai multe detalii.

Andrei Mlendea a fost concediat printr-un SMS din partea Simonei Halep

„Simona Halep este o fată extraordinară. A fost la noi, la Beiuș. În vremea aceea nu se făceau atâtea deplasări cu avioanele, mai lăsa mașina…Dar Andrei are acum o familie, o soție care ocupă o poziție de top într-o firmă de telefonie mobilă, o tulceancă ce l-a adus cu picioarele pe pământ, are doi copii extraordinari…Știu că lui Andrei nu i-a picat bine aceea despărțire prin SMS, dar mă bucur că au gestionat cu eleganță acel moment”, a afirmat Petru Căluș Mlendea.

Ruptura dintre cei doi a avut loc în 2013. Simona Halep l-a concediat pe Andrei printr-un mesaj pe telefon, aflându-se la două camere distanță. Alte surse au declarat că concedierea lui Andrei a fost influențată de Ion Țiriac, care, la acea vreme, a preferat un alt antrenor pentru Simona Halep.


loading...


O să îți placă și: