Mădălina Crețan este profund afectată la o lună de la moartea soțului ei, Nosfe. Concurenta de Chefi la cuțite a transmis un mesaj dureros pe rețelele de socializare și a postat o fotografie emoționată cu regretatul artist. Iată ce a transmis Mădălina Crețan!

Nosfe s-a stins din viață pe 16 octombrie, iar toți cei care l-au cunoscut sunt profund afectați de pierderea îndrăgitului cântăreț. Soția regretatului artist a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, dar și o fotografie.

Mădălina Crețan, mesaj dureros la o lună de la moartea soțului ei

Mădălina Crețan trece prin momente grele, asta după ce sufletul ei pereche s-a stins din viață. Soția regretatului artist a transmis un mesaj dureros pe rețelele de socializare cu privire la iubirea pe care o împărțea cu cântărețului.

”Dacă mâine ar veni Dumnezeu la mine și mi-ar zice “îți dau o viață lungă și bună cu un alt bărbat sau viața asta cu bărbatul ăsta care o să se termine așa, după 9 ani” am să aleg la nesfârșit viața asta pentru că alți 1000 de bărbați în alte 1000 de vieți nu mă vor face să îi iubesc așa cum te-am iubit și te iubesc pe tine și alți 1000 de bărbați nu mă vor iubi așa cum ai făcut-o tu!”, a scris Mădălina Crețan pe rețelele de socializare.

Decizia luată Mădălina Crețan, soția lui Nosfe, după ce i-a fost raportat contul de Instagram

Primul cont de Instagram al Mădălinei Crețan a fost șters, iar soția regretatului artist a decis să revină pe rețelele de socializare deoarece îi lipsește interacțiunea cu persoanele care o urmăreau în mediul online.

„Așa cum bine știți contul meu a fost raportat de niște suflete pierdute în Universul ăsta mare și din păcate nu știu dacă îl voi putea recupera. Am ales să fac acest cont pentru că îmi lipsește interacțiunea cu voi și pentru că îmi doresc să împărtășesc cu voi din sufletul meu așa cum am făcut mereu.

Poza asta reprezintă întregul meu suflet! Vă iubesc și vă mulțumesc infinit pentru tot suportul pe care l-am primit de la voi și vă mulțumesc nespus pentru felul în care ați ales să îl păstrați pe Unchiu @nosfezilla aici, cu noi! Vă pupă Tzigă, for ever Soție de Artist!”, a scris Mădălina Crețan pe Instagram.