Nicoleta Luciu a decis să stea pentru o vreme departe de lumina reflectoarelor și să se axeze mai mult pe timpul petrecut în familie. Recent, însă, vedeta și-a îngrijorat fanii, după ce le-a dezvăluit celor de acasă că se confruntă cu o problemă medicală. De câteva luni, bruneta face naveta la București pentru a primi un tratament adecvat.
Nicoleta Luciu a mărturisit că trece prin clipe dificile de câteva luni. Frumoasa brunetă a fost diagnosticată cu alopecie, iar pentru a se trata a apelat la ajutorul specialiștilor. Vedeta a dezvăluit că urmează o procedură săptămânală, la o clinică din București.
Prețul, însă, nu este deloc unul mic. Soția lui Zsolt Csergo este nevoită să scoată din buzunare între 1.000 și 2.000 de euro.
„Nu am mai avut așa păr lung și frumos de zece ani. Este rezistent și are luciu. Ultima ședință. Părul și-a dublat volumul după opt luni de tratament. O dată pe săptămână, timp de 40 de minute.”, a scris Nicoleta Luciu, pe rețelele de socializare.
Ce mari s-au facut tripletii Nicoletei Luciu. Kim, Kevin si Karoly sunt de nerecunoscut
Este considerata una dintre cele mai frumoase vedete din Romania, iar viata ei a fost interesanta pentru audienta in permanenta. Este vorba despre Nicoleta Luciu, care duce acum o viata linistita alaturi de familie in Miercurea Ciuc.
Bruneta a nascut primul ei copil, pe Zsolt jr, in 2008, iar in 2011 a adus pe lume tripleti: Kim, Kevin si Karoly. Copiii vedetei s-au facut mari si frumosi, iar Nicoleta a fost fotografiata mandra alaturi de ei.
Toata lumea a ramas uimita la acea vreme, cand Nicoleta a anuntat numele tripletilor, pentru ca toti au primit nume care incep cu litera K.