Irina Nicolae susține că nu a fost invitată la reuniunea trupei A.S.I.A. Săptămâna trecută, solistele celebrei formații anunțau că vor susține un concert spectaculos la Sala Palatului, pe 6 martie. Adrian Ordean, cel care a înființat grupul muzical, spunea că Irina Nicolae nu le va putea acompania pe Iana Novac, Anca Neacșu, Sorana Darclee și Alina Crișan, având în vedere că locuiește în Budapesta și este dedicată vieții de mamă. Artista a reacționat imediat, acuzându-l pe fondatorul trupei că nu i-a lansat nicio invitație de a cânta alături de colegele sale. Mai mult, aceasta a catalogat gestul ca fiind „degradant și înjositor’. Iată declarațiile acesteia!
În urmă cu câteva zile, solistele de la A.S.I.A. anunțau reuniunea trupei, după 17 ani de întrerupere a activității muzicale. Se pare că reîntregirea grupului muzical a stârnit un conflict de proporții, Irina Nicolae susținând că a fost marginalizată și că a suferit un șoc atunci când a aflat despre următorul concert al celebrei formații. Deși Adrian Ordean argumenta absența artistei prin faptul că locuiește în străinătate și este dedicată vieții de familie, cântăreața a avut o ieșire neașteptată și spune că nu a fost contactată pentru a se alătura formației. Mai mult, aceasta s-a arătat dezamăgită de ceea ce s-a întâmplat și spune că și-a cumpărat un bilet pentru a fi prezentă la concertul de la Sala Palatului.
Irina Nicolae susține că nu a fost invitată la reuniunea trupei A.S.I.A. Formația muzicală a fost înființată la începutul anilor 2000, de către Adrian Ordean. Formula inițială era compusă din Anca, Sorana, Irina, Anemona. Ulterior, Ianna a înlocuit-o pe Irina Nicolae.
Irina Nicolae susține că nu a fost invitată la reuniunea trupei A.S.I.A.
La câteva zile de la anunțul privind reuniunea trupei A.S.I.A., Irina Nicolae spune că nu a fost contactată pentru a se alătura formației. Aceasta și-a exprimat dezamăgirea, susținând că ar fi fost dispusă să facă sacrificii pentru a participa la repeții și la concertul de pe 6 martie. De mai bine de un deceniu, artista locuiește în Budapesta.
„Adi Ordean nu m-a căutat. Nimeni niciodată nu m-a contactat pentru acest concert. El a fost ca tatăl meu. Omul acesta m-a văzut la un festival și m-a invitat să cânt în «Schimbul 3». Eu nu uit oamenii care m-au ajutat în carieră. Chiar am vrut să îi trimit un mesaj în care să-i spun că sunt extrem de dezamăgită.
După ce am plecat din A.S.I.A., când veneam în țară îl vizitam, nu era zi de naștere sau Crăciun să nu îi trimit un mesaj. Mi se pare strigător la cer ce se întâmplă acum. Și nu are legătură că am copil. Nu poți să-mi găsești scuze că am copil, că locuiesc în Ungaria și că n-am timp de repetiții. Sunt la 50 de minute de România.
Dar puteam fi oriunde în lumea asta, la urma-urmei, este vorba despre munca mea de o viață. Nu vreau absolut nimic de la ele, vreau doar ca oamenii să înțeleagă faptul că nu sunt pe scenă cu ele pentru că nimeni nu mi-a spus de vreun concert aniversar, am aflat deschizând pe Instagram un afiș’, a transmis ea, conform playtech.ro.
„Mi se pare degradant și înjositor’
Irina Nicolae mai spune că că și-ar fi respectat obligațiile contractuale, chiar dacă locuiește în străinătate și este dedicată vieții de familiei. În urmă cu trei ani, aceasta a adus pe lume o fetiță superbă, pe nume Scarlett Maria.
„Mi se pare degradant și înjositor. Este dezamăgitor, mai ales după o carieră frumoasă și niște relații extraordinare, căci n-am plecat cu discuții. Oamenii să înțeleagă faptul că eu mi-am dorit acestă reunire, dar că nu am fost niciodată invitată, chemată. N-are legătură că am familie, asta nu însemnă că nu pot să-mi respect un contract, este dezamăgitor. Am avut un șoc, nu știu cum să cataloghez, decât dezamăgire.
Indiferent câte concerte au mai avut A.S.I.A., succesele vor fi legate de numele meu. Îmi pot lua multe lucruri, dar niciodată nu-mi pot lua demnitatea. Am cântat cu trupa A.S.I.A. din 1999 până în 2005, cei mai frumoși ani. Apoi, ei au rămas cu Iana‘, a mai spus Irina Nicolae.
„Mi-am cumpărat eu un bilet online’
Artista va fi prezentă la concertul de la Sala Palatului, însă în calitate de spectator. Aceasta spune că și-a cumpărat un bilet de intrare, căci își dorește să asiste la show-ul care va avea loc în data de 6 martie.
„Ceea ce a fost dezamăgitor a fost că nici măcar nu m-a anunțat nimeni de acest concert. Nu-i o problemă, mi-am cumpărat eu un bilet online, ca să fiu parte din sală, căci, totuși, să fim realiști, formația asta s-a născut dintr-un singur motiv, eu fiind parte cu Anca Neacșu. Noi două cântam ca backing vocals, în «Schimbul 3», iar Adi Ordean și Florin Ionescu au fost cei care au înființat trupa, după modelul Spice Girls. Ei s-au gândit să ne facă o trupă mișto, că e păcat de talentul nostru. Apoi au venit Sorana și Anemona’, a încheiat vedeta.
„Irina nu poate veni în țară’
Recent, Adrian Ordean, cel care a pus bazele trupei A.S.I.A., justifica absența Irinei Nicolae de la concertul care va avea loc în primăvara acestui an.
„Irina nu poate veni în țară. Locuiește și trăiește de ani buni în străinătate. Ăsta e motivul pentru care nu ia parte la concert. Vremurile s-au schimbat, ele au devenit femei măritate, unele au și copil. Acesta este și cazul Irinei, după cum se știe. Și, atunci când am avut ideea unui nou concert marca A.S.I.A, toate astea implică și repetiții foarte serioase, pe termen lung. Irina ne-a anunțat cu regret că nu poate veni o perioadă atât de lungă, alături de un copil mic’, a spus Adi Ordean.
Sursa foto: Facebook & Arhiva Viva!