Patru cutremure s-au produs luni dimineața în România în mai puțin de două ore. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur a fost și cel mai puternic. A avut magnitudinea 4,5 și s-a produs la ora 3.26. A fost urmat de un cutremur cu magnitudinea 2,6 produs la ora 4.09 și de altul cu magnitudinea 2,9 înregistrat de aparate la ora 4.13. Ultimul seism, cu magnitudinea 2,7, a fost la ora 5.01.
Cutremurele înregistrate luni s-au produs în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la adâncimi cuprinse între 17 și 20 de kilometri.
Un cutremur mult mai puternic s-a produs tot luni în Turcia. Acesta a avut magnitudinea de 7,8, a zguduit Turcia și Siria, dar a fost simțit și în alte țări din regiune. Estimările provizorii ale autorităților citate de Sky News arată că cel puțin 100 de persoane au murit și că numeroase case s-au prăbușit.
Bilanțul victimelor cutremurului produs luni dimineața în Turcia se modifică rapid. Aproape 200 de persoane au murit în Turcia și în Siria, anunță autoritățile.
Victime sunt și în provincia Urfa, a declarat guvernatorul acesteia Salih Ayhan pentru televiziunea turcă NTV, după ce agenţia de stat Anadolu a raportat un bilanţ iniţial de cinci morţi în provincia Osmaniye.
Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).
Seismul a avut loc la ora locală 04.17 (01.17 GMT), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri.