Teste de foc la „America Express”! Celebrul chef s-a confruntat cu o situație de-a dreptul dificilă atunci când a fost provocat să-și testeze propriile limite fizice.
Aventura „America Express” continuă. Cele 7 perechi de vedete lasă Mexicul în urmă și trec granița pentru a ajunge în inima Americii Centrale.
Prima etapă are loc în Guatemala, chiar în mijlocul junglei, printre impresionantele piramide din Tikal. Amintim că acestea erau cândva un centru de putere al imperiului strălucitei civilizații Maya.
Competiția este tot mai strânsă, iar probele devin tot mai grele pentru cele 7 perechi de vedete. Printre altele, concurenții vor fi provocați să cucerească piramidele mayașe, iar drumul până în vârf îi va face să resimtă din plin lupta cu propriile limite fizice.
„Am simțit că mi se încețoșează privirea, mi-o luase inima razna rău. Mă luase amețeala. Am închis ochii, pentru că începuse să se învârtă piramida cu mine.
Am încercat să mă liniștesc, nimic… Mi-a trebuit mult timp să-mi revin”, a povestit Cătălin Scărlătescu despre efortul fizic al întrecerii de la Tikal.
La rândul său, Ovidiu Buta s-a confruntat cu momente foarte dificile în timpul concursului de la Antena 1.
„Când am ajuns în vârful piramidei, ceva foarte ciudat s-a întâmplat cu mine. Cred că eram într-o hiperventilație pe care n-o realizam. Și am zis că trebuie să mă opresc neapărat”, a povestit Ovidiu Buta.
Mai mult, spectacolul vizual al țării ascunse în junglă, Guatemala, va fi caracterizat de presiunea unei întreceri istovitoare. Totuși, competiția va fi completată și de probe matematice și de memorie în limba mayașă. Totul pentru un loc pe podium, care garantează intrarea la jocul pentru amuletă și Joker.
După Mexic, Guatemala este a doua țară din lungul drum al aventurii America Express către Eldorado.
Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, Puya și Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, Bie Adam și mama ei, Mihaela sunt concurenții care au rămas pe „Drumul aurului” în competiția pentru premiul de 30.000 de euro și mult râvnitul titlu de câștigători ai celui mai spectaculos reality-show din România.