Vești bune de la meteorologi. Sunt anunțate temperaturi ce ar putea ajunge zilele următoare până la 18° C.
”După o perioadă în care am avut temperaturi foarte scăzute, negative în timpul zilei, sub pragul gerului noaptea, vin și veștile bune. Deja procesul de încălzire a început, s-a resimțit chiar și ieri, am avut temperaturi mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă și astăzi se va întâmpla la fel. În zilele următoare acest proces de încălzire va continua și se va intensifica.
Masele de aer rece se deplasează și pleacă de pe teritoriul țării noastre. Acestea sunt înlocuite de masele de aer cald care se deplasează din partea de vest, de centru a continentului european, către zona țării noastre. Așadar, vor fi temperaturi din ce în ce mai ridicate în zilele următoare, valori de 10 și peste 10 grade. Cele mai ridicate valori sunt estimate a se înregistra sâmbătă, când temperaturile maxime la nivelul întregii țări se pare că vor fi de peste 10 grade în mare parte din țară, de 17-18 grade în partea de sud a teritoriului. Acestea sunt temperaturi cu mult mai ridicate decât în mod normal a avea la această dată.
Precipitațiile vor apărea, vineri noapte, sâmbătă, duminică, în mod deosebit în jumătatea de nord a teritoriului, vorbim de precipitații în formă lichidă, mai ales ploi, chiar și în zonele montane mai joase. În zona montană mai înaltă se păstrează temperaturi scăzute iar precipitațiile vor fi în formă solidă.
Trebuie să subliniem că vântul va prezenta intensificări în weekend. Deci temperaturile pe care le așteptăm și le estimăm a fi atât de ridicate vor fi totuși ușor diminuate ca și senzație de intensificările vântului”, a declarat meteorologul Alina Șerban în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.