Un bărbat a ajuns, marţi, la Spitalul din Târgu Jiu, după ce ar fi sărit de la etajul I, în timpul cutremurului cu magnitudine de 5,7 produs în judeţul Gorj.
Totodată, mai mulţi pacienţi au cerut să fie externaţi din diferite secţii ale unităţii medicale.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului din Târgu Jiu, la UPU s-a mai prezentat un bărbat de 55 de ani, care acuza dureri la o gleznă şi care le-a povestit asistentelor că a sărit de la etajul 1 în timpul cutremurului. El este supus unor investigaţii medicale.
De asemenea, medicii au mai consultat o femeie în vârstă care a suferit o luxaţie de sold după ce fiica sa a tras-o de mână sa o scoată afară, potrivit News.ro.
Până în prezent, au fost externaţi la cerere trei pacienţi de la Medicală 1 (Spitalul 700), un pacient de la Boli Infecţioase (Spitalul Pasarelă), un pacient de la Secţia Urologie (Spitalul Tudor) şi șapte pacienţi de la Secţia Pediatrie (Spitalul 700).
Pe de altă parte, Prefectura Gorj a transmis că au plecat comisiile de constatare a stării tehnice a imobilelor şi a gradului de afectare a structurilor de rezistenţa la clădirile unde au fost semnalate probleme ca urmare a cutremurului de marţi.
La Spitalul Judeţean din Târgu Jiu s-a raportat că majoritatea coşurilor de fum sunt în pericol să cadă, în urma cutremurului de marţi. Seismul a avut o magnitudine de 5,7.