Arafat: Avem 11 clădiri de şcoli care au avut fisuri. Vor fi expertizate până se întorc elevii din vacanță
„O să revin la ce s-a întâmplat ieri. (…) Avem 11 clădiri de şcoli care au avut fisuri. Elevii sunt acum în vacanţă. Până se întorc, aceste şcoli vor fi expertizate şi bineînţeles, dacă sunt probleme, atunci nu se întorc elevii acolo, dar dacă sunt doar fisuri superficiale, ele se repară, dar asta nu pune în pericol viaţa elevilor şi atunci ei se întorc la şcoală. Deci evaluările se vor face înainte, în perioada aceasta, înainte ca elevii să se întoarcă la şcoală”, a precizat Raed Arafat, la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.
Intensitatea cutremurului de marți, din Gorj, în zona epicentrului a depășit 7 grade, anunță seismologii. Pe scara Richter, însă, magnitudinea rămâne de 5,7. Este cea mai mare intensitate seismică din ultimii 200 de ani din zonă, susțin specialiștii. Cutremurul a fost urmat de 161 de replici!