Un fost condamnat la închisoare care și-a executat pedeapsa la Penitenciarul Rahova a relatat, în urmă cu ceva timp, în premieră, despre unul dintre subiectele taboo ale României. Este vorba despre întreținerea raporturilor sexuale în timpul detenției.
Petre Negreanu, în vârstă de 70 de ani, a declarat faptul că femeile care sunt la penitenciarul Rahova pun la dispoziție adevărate show-uri erotice, de la fereastră, indivizilor din clădirea alăturată în schimbul unor bancnote.
Așadar, femeile se dezbrăcau în fața ferestrei. Având în vedere astfel de gesturi, se iscau relații la distanță. Conform declarației lui Petre, acest tip de relație făcut la fereastră avansa după ce femeile deveneau mame. După ce aduceau pe lume un copil, deținutele arătau nou-născutul bărbatului de vis a vis.
„La Rahova (penitenciarul Rahova n.r.), unde e secția de femei, e vis-a-vis de mai multe secții de bărbați, cea mai înaltă e secția a treia, care e la etajul 3, bineînțeles. Femeile astea îți arătau copilul, că unele nășteau în pârnaie, erau majoritatea prostituate sau drogate. Unele îți arătau sânii, doar dacă le trimiteai bani de cumpărături.
Dacă le trimiteai bani mai mulți, îți arătau și restul! Și atlădată, așa, de bucurie, îți arătau copilul nou-născut pe geam. Un copil născut în pușcărie… Copiii ăștia erau un fel de răsfățați ai pușcăriilor, să zic așa, pentru că erau născuți în pușcărie și probabil că toată viața lor tot prin pușcării o să și-o petreacă. Dar gardienii aveau o slăbiciune pentru copiii ăștia născuți acolo, în pușcărie”, a povestit Petre Negreanu într-un videoclip pe Youtube.
Cum se spionau nevestele colegilor de celulă
”Unii mai aveau vizite conjugale cu nevestele și la Rahova, și la Jilava. La Jilava era pe PPT, acolo în zona în care se ieșea, nu era prea ideală, dar asta era. La Mărgineni era chiar lângă zona de vizite.
Țin minte că pe curse, când ne duceam sau ne întorceam de la Dej, făceam escală la Mărgineni. Unii curioși se prinseseră că acolo era camera conjugală și deși era un ”spion” (fereastră mică, n.r.) acolo, pe ”spion” poți să te uiți și în sensul invers, de afară înăuntru. Se uitau și o vedeau pe aia dezbrăcată cu bărbatul sau gagicul ei cum își făceau treaba. Ce să faci, oamenii se daptau la situație, nu pot să condamn decât sistemul…”, a mai spus Negreanu.
România, condamnată de CEDO pentru că nu a oferit hrană corespunzătoare deţinuţilor
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român în urma unor plângeri formulate de doi deţinuţi, un cetăţean român şi un cetăţean moldovean. Aceștia au reclamat faptul că nu au primit în închisoare mâncare fără carne de porc, deşi au declarat de la începutul detenției că sunt credincioși musulmani.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a horărât ca statul român să plătească despăgubiri celor doi reclamanţi în valoare de 5.000 de euro pentru fiecare, a transmis marţi, 10 noiembrie 2020, instanţa europeană.