Beijingul este pregătit să prezinte o propunere sa de pace pentru Ucraina, a anunţat sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, Wang Yi, principalul consilier în materie de politică externă al preşedintelui Xi Jinping, relatează CNN.
Potrivit sursei citate, diplomatul s-a referit la conflictul ucrainean ca fiind un „război”, un fapt rar.
„Acest război nu mai poate continua să facă ravagii”, a declarat Wang Yi, consilier principal pe probleme de politică externă al preşedintelui chinez Xi Jinping şi considerat diplomatul cu rangul cel mai înalt din ţară. Integritatea teritorială şi suveranitatea tuturor ţărilor vor fi respectate prin propunerea Chinei, a spus Wang, fără a da detalii.
El a dat însă asigurări că Beijingul va continua să lucreze pentru pace. „Putem, desigur, să continuăm să ne strigăm poziţiile la conferinţe internaţionale precum aceasta, dar sugerez să începem, de asemenea, să ne gândim cu calm, în special pentru prietenii mei din Europa”, a spus el. „Trebuie să ne gândim la ce eforturi putem face pentru a pune capăt acestui război”, a adăugat Wang, conform News.ro.
Mulţi lideri ai Uniunii Europene prezenţi la Munchen rămân însă circumspecţi cu privire la intenţiile Beijingului, notează CNN. Wang, care este aşteptat la Moscova, a cerut practic ţărilor europene să îşi schimbe abordarea faţă de război.
Vicepreşedinta SUA Kamala Harris a declarat sâmbătă că SUA sunt „tulburate” de sprijinul continuu al Chinei pentru Rusia de la începutul războiului din Ucraina. Şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a făcut sâmbătă o declaraţie similară la CNN: „Avem nevoie de mai multe dovezi că China nu colaborează cu Rusia, iar acum nu vedem acest lucru”, a spus Ursula von der Leyen.
China a refuzat în mod repetat să condamne agresiunea Rusiei în Ucraina. La sfârşitul anului 2022, preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus omologului său chinez Xi Jinping că parteneriatul lor este mai important ca oricând şi nelimitat, în faţa unei „presiuni fără precedent” din partea Occidentului.
Xi a reluat mesajul de unitate al lui Putin, spunând că cele două ţări ar trebui să-şi „consolideze coordonarea strategică” şi să „injecteze mai multă stabilitate în lume”, potrivit agenţiei de presă Xinhua.
În septembrie 2022, Putin a recunoscut că Beijingul avea „întrebări şi îngrijorări” cu privire la invazie, în ceea ce părea a fi o recunoaştere voalată a unor opinii divergente cu privire la război.
Vizita lui Wang la Moscova este prima în această ţară a unui oficial chinez de asemenea rang de la începutul războiului.
Între timp, la Munchen, Wang Yi s-a întâlnit cu ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba.
„Apreciez oportunitatea de a avea un schimb de opinii cu consilierul de stat Wang Yi. Suntem de acord că principiul fundamental al integrităţii teritoriale din Carta ONU este sacru pentru ambele state. Am reiterat faptul că toate iniţiativele care vizează restabilirea păcii în Ucraina trebuie să se bazeze pe acesta”, a scris Dmitro Kuleba pe Twitter, sâmbătă seara.