După șocul venit odată cu lansarea informației în spațiul public, au început să apară pacienți ai medicului ieșean Dan Tesloianu, care susțin că au fost victimele unor proceduri precum cele descrise de procurori. Aceștia spun că în multe dintre cazuri, nici nu era nevoie de montarea unui stimulator cardiac.
Pacienta lui Dan Tesloianu: ”Crăpa cusătura, ieșea afară”
Una din pacientele medicului Tesloianu a dezvăluit că a fost operată de șapte ori, pentru că organismul îi tot respinge dispozitivul medical. În plus, spune femeia, medicul nu i-a pus la dispoziție documente din care să reiasă proveniența stimulatorului cardiac.
Femeia este convinsă că face parte din cele 238 de persoane care ar fi primit stimulatoare de la persoane decedate.
„Eu aşa cred. Pentru că nu îmi primea corpul, le dădea afară. De şapte ori să mă taie şi acum am aflat de ce. Mi-a făcut la antibiotice, sunt distrusă! (…) Mi-a pus un aparat, stimulator cardiac. Crăpa cusătura, ieşea afară”, a declarat femeia pentru Observator.
Medicul nu avea documente de proveniență pentru aparatele pe care le monta
Dan Tesloianu este acuzat, în prezent, de abuz în serviciu în formă continuată (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea oprii acestora de către organele de anchetă și luare de mită.
“În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 – august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară.
Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora”, arată procurorii.
Cinci medici, bănuiți că făceau parte din rețea
Aceștia cred că medicul a executat lucrări de reimplantare a stimulatoarelor fără a le mai înregistra în gestiunea spitalului și fără a avea avize de conformitate din partea Ministerului Sănătății. Oamenii legii nu au identificat nici documente care să ateste că aparatura medicală a parcurs proceduri de sterilizare obligatorii.
Alți cinci medici sunt acuzați pentru luare de mită, iar patru pacienți sunt cercetați de dare de mită. Unul dintre medici a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.