Evaluare Națională 2023. Iată care sunt subiectele și baremele la Limba română!
Evaluare Națională 2023
Astăzi, elevii claselor a VIII-a susțin examenul de Limba și Literatura Română în cadrul Evaluării Naționale 2023. Subiectele primite de elevi pentru prima probă scrisă, Capacitatea 2023, vor fi publicate în cursul zilei.
La proba de Limba Română, elevii au primit două texte epice pentru primul subiect. Aceste texte sunt un fragment din opera „Limir împărat” de Ioan Slavici și „Deșertul pentru totdeauna” de Octavian Paler.
Pentru al doilea subiect, elevii trebuie să realizeze o caracterizare a unui personaj din primul text primit, respectiv Limir-împărat.
Examenul de Limba Română a început la ora 09.00, iar candidații au la dispoziție 120 de minute pentru a rezolva cerințele.
Conform regulamentului, elevilor nu li se permite să părăsească sala de examen mai devreme de ora 10.00, indiferent dacă au terminat mai repede rezolvarea cerințelor.
Elevii s-au prezentat cu actul de identitate la ei, primind un cod unic cu ajutorul căruia, pe data de 28 iunie, atunci când vor fi afișate rezultatele Evaluării Naționale 2023, vor putea verifica notele obținute la examen.
Subiectele și baremele la Limba română
Cum se desfășoară examenul de Evaluare Națională în 2023
Examenul la Limba Românăa început la ora 09.00 și durează două ore. Subiectele vor fi publicate pe site-ul edu.ro al Ministerului Educației în cursul zilei, după încheierea probei și după ce toți elevii au părăsit sălile de examen.
Calendar Evaluare Națională 2023
– 19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă;
– 21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă;
– 22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă;
– 28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor;
– 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor;
– 29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor;
– 4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
Rezultatele finale vor fi anonimizate și vor fi afișate la avizierele unităților de învățământ și pe platforma edu.ro.