Realizare de excepție pentru liceenii unei școli de Informatică din București. Aceștia au reușit performanța de a trimite cu succes un doilea satelit în spațiu. Acesta transmite deja date importante.
Ei sunt liceenii români care au trimis un al doilea satelit în spațiu. A fost lansat cu o rachetă SpaceX și transmite deja date
În februarie 2012, GOLIAT, primul nanosatelit românesc, dezvoltat de un consorţiu de cercetare condus de Agenţia Spaţială Română, a fost lansat în cadrul zborului inaugural al rachetei Vega a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Evenimentul avea loc de la o bază din Guyana Franceză.
Acum, la mai bine de un deceniu distanță, nouă liceeni români scriu istorie. Aceștia au reușit trimiterea celui de-al doilea satelit românesc. Acesta a ajuns deasupra Terrei cu o rachetă Falcon-9 deținută de Space-X, compania lui Elon Musk.
Denumit ROM-2, satelitul transmite deja date din spațiu. La originea acestui nanosatelit, de forma unui cub cu latura de 5 cm, stă un grup de elevi de la Liceul Internațional de Informatică București.
Tinerii au fost susținuți în demersul lor de plasare pe orbită a ROM-2 de Fundația Superbet, de compania de publicitate Let’s do it, de Fundația culturală Magdalena și Ovidiu Buluc, de Glass design și de Banca Transilvania. De notat că Guvernul României a acoperit o cincime din bugetul total care a ajuns la câteva zeci de mii de euro.
Obiectivul anunțat de cei care sunt la originea reușitei este ca satelitul să ofere date despre centura Van Allen, să detecteze defrișările de păduri sau să facă experimente de microgravitație.
După ce a fost proiectat și construit de elevi ai Liceului Internațional de Informatică București (echipa RomSpace), nanostatelitul a trecut prin teste în laboratoarele Politehnicii din Madrid și integrat pe lansator de compania britanică Alba Orbital. Pocketqube-ul ROM-2 are ca principală misiune observarea Pământului.
Nouă elevi și-au pus numele pe acest proiect. Filip Bușcu, liderul misiunii, Alexandru Luchianov, Vladimir Necula, George Chirilă, David Constantinescu, Rareş Bălăşescu, Vlad Erceanu, Andra Palada și Eliza Constantinescu.
Liceeni din Capitală au planuri mărețe: lansarea ROM-3 în noiembrie
Elevii care fac parte din echipa RomSpace au rezultate excelente la învățătură. Ei sunt multiplu medaliați la olimpiadele internaționale de matematică, fizică, astronomie, astrofizică și informatică. Tinerii au fost deja acceptați în comunitatea științifică de la NASA, Alba Orbital și Interorbital, unde activitățile lor sunt cunoscute.
Reușita din acest an le-a dat aripi. Ei speră ca pe viitor să putem vorbi de constelații de sateliți. În următoarea etapă, peste doar câteva luni, elevii vor să lanseze ROM-3.
”Cu ROM-2 am dovedit că se poate. Cu următorul satelit, ROM-3, pe care-l vom lansa în noiembrie, vrem să demonstrăm că se poate mai mult. Peste doi ani, după ce mai creștem, vom vorbi despre constelații de sateliți”, spune Filip Bușcu.