Un nou scandal pune într-o lumină proastă postul de televiziune Antena 1. O vedetă de reality-show care a apărut timp de două luni pe micul ecran susține că nu a primit niciun leu, deși semnase un contract.
Scandal uriaș la Antena 1. Fostă vedetă de la Mireasa susține că nu și-a primit banii din emisiune
Este vorba despre Daiana, finalistă în sezonul 7 al concursului Mireasa, ediție ce s-a încheiat de curând. Dani Crăciun, soțul tinerei care se plânge că nu a primit banii pe care îi aștepta la Antena 1, a fost cel care a vorbit în numele ei, într-un live realizat pe TikTok.
Dani a lăsat să se înțeleagă că la mijloc ar fi neseriozitatea echipei de la Antena 1. A acuzat, pe față, postul că nu a dorit să o plătească pe Daiana, invocând faptul că nici Perneș din sezonul al cincilea nu ar fi primit toți banii pentru participarea în acest show.
Ei bine, lucrurile sunt un pic diferite, în realitate. de ce nu și-a primit Daiana banii de la Antena 1. Clarificăm, astfel ce se ascunde în spatele acuzațiilor lui Daniel Crăciun.
Înainte să oferim detalii care țin de contractul semnat de concurenți cu producătorii, vă redăm, în rândurile de mai jos, acuzațiile, pe care le-a lansat Dani în mediul online.
Dani, finalist în sezonul 7, despre situația soției sale, Daiana: „Nu tac, de ce să tac?”
Acesta a mărturisit că nu se mai poate abține. Își dorește ca echipa de producție să nu se răzbune pe soția lui, pentru că a avut curajul să scoată la iveală anumite lucruri.
„Nu vorbesc de bani. Nu zic ce și cum din spate. Ce s-a zis, s-a zis. Noi am respectat toate cerințele lor. Ne-au chemat la Confesiuni (n. red.: o emisiune în care sunt invitați foștii concurenți). Am refuzat, dar au zis că avem obligații contractuale. Acum când vrem dreptul nostru, ne zic că ne dau un telefon. Vă sunăm noi….
Daiana nu are un alt contract. Are același contract, doar că eu am semnat să primesc banii lunar. Ei i s-a spus că va primi banii la final de emisiune. Și, la final de emisiune, te sunăm noi…
Contul bancar e la fel ca și contul meu. Pe Revolut am primit eu. Pe Revolut trebuie să primească și ea. Vacanța asta și până la următorul sezon, ia-i de unde nu-s! Nu tac, de ce să tac? Lasă să îmi taie mie capul! Nu e vorba de sumă… Că sunt chestii pe care nu le poți spune, dar că nu s-au respectat lucruri spuse de ei…”, a declarat Dani Crăciun pe TikTok.
Totuși, ce se ascunde în spatele acestor acuzații de-a dreptul scandaloase la adresa Antenei 1?
Care ar fi motivul pentru care Daiana nu și-a primit banii până acum.