Cod galben de vreme rea, ploi şi vijelii, emis miercuri de ANM, pentru mai mult de jumătate de ţară şi valabil până joi.
Codul galben de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice emis de ANM intră în vigoare astăzi la ora 10 şi ţine până joi la ora 03.
“Cod galben de ploi și vijelii 23 Aug 2023, ora 10:00 – 24 Aug 2023, ora 03:00
Fenomene: instabilitate atmosferică
Regiuni afectate: conform textului şi hărţii
În Maramureş, Moldova, cea mai mare parte a Crişanei şi Transilvaniei, precum şi în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torenţiale şi izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.
Notă: Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în restul regiunilor”, se arată în atenţionarea meteo ANM.