Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost prins în flagrant de DNA după ce primise 1,25 de milioane lei mită. El a primit personal banii marcaţi de DNA şi aflaţi într-o valiză.
A fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Ce înseamnă „eram pe drojdie”
Dumitru Buzatu, unul dintre cei mai vechi lideri PSD și șeful Consiliului Județean Vaslui, a fost prins în flagrant de DNA Iași pe când primea mită 1,25 milioane de lei.
Buzatu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a decis Tribunalul Vaslui, însă hotărârea nu este definitivă. În fața instanței, acesta a declarat că banii identificați de DNA ca mită sunt doar „banii familiei”.
„Sărutmâna, Emil, că eram pe drojdie” – aşa i-a mulţumit Dumitru Buzatu celui care l-a mituit. Dar ce înseamnă, de fapt, această expresie?
Se pare că președintele Consiliului Județean Vaslui, unul dintre cei mai înstăriți vasluieni, a vrut să-i spună interlocutorului său că nu mai avea bani. A fi pe drojdie înseamnă, de fapt, a ajunge la fundul sacului, a nu mai avea nici un ban, a explicat playtech.ro.
Buzatu contestă măsura arestării preventive
Altfel, Dumitru Buzatu a contestat măsura arestului preventiv dispusă, sâmbătă, de Tribunalul Vaslui în dosarul în care este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită.
Contestaţia acestuia urmează a fi analizată, în această săptămână, de Curtea de Apel Iaşi.
„În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor).
În context (…), la data de 22 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, preciza DNA.