După luna septembrie, probabil cea mai caldă lună de toamnă din istoria României, iată că vine luna octombrie care se anunță puțin mai răcoroasă, însă în continuare exagerat de caldă pentru această perioadă. Așadar, toamna se lasă momentan așteptată în România, deși spre mijlocul lunii octombrie meteorologii vorbesc despre temperaturi ”mai scăzute” de 20 și ceva de grade Celsius.
Prognoza ANM pentru perioada 2 – 15 octombrie 2023
Specialiștii ANM au anunțat că estimarea pe două săptămâni e realizată folosindu-se de produse numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Totuși, trebuie ținut cont că vremea e foarte capricioasă și deseori predicțiile pe termen lung nu sunt tocmai elocvente.
Prognoza meteo pentru Banat
În Banat, în primele zile ale lunii octombrie, vremea se va încălzi, ”iar cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în data de 4 octombrie, când media maximelor termice va fi de 25…27 de grade, iar a minimelor se va situa în jurul a 11 grade. Va urma un proces de răcorire treptată până la mijlocul intervalului de prognoză, când maximele vor atinge în medie 21…23 de grade, iar minimele 7…9 grade”.
Potrivit meteorologilor, media temperaturilor va varia între 21 și 26 de grade Celsius, iar minima va fi de 8-11 grade. Totodată, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după 11 octombrie, conform specialiștilor ANM.
Prognoza meteo pentru Crișana
În Crișana, ”vremea va fi în încălzire până în data de 4 octombrie când media maximelor termice va fi de 24…25 de grade, iar a minimelor va atinge 10…11 grade. În următoarele trei zile, vremea se va răcori cu aproximativ 4 grade, apoi media temperaturilor maxime va avea variații, în general, între 20 și 25 de grade, în timp ce a minimelor între 6 și 11 grade”. Și în această situație meteorologii anunță că va ploua doar după 11 octombrie.
Prognoza meteo pentru Transilvania
În Transilvania, vremea se va încălzi după 4 octombrie, fiind vorba de temperaturi maxime în medie de 24 de grade Celsius, în timp ce minimele vor fi de 10-11 grade. Vor urma trei zile de răcorire, în medie cu 5 grade, apoi, până la finalul intervalului de prognoză vor fi variații ale mediei temperaturilor maxime între 19 și 24 de grade, iar a minimelor între 5 și 9 grade. Și aici meteorologii vorbesc despre ploi slabe, pe suprafețe restrânse.
Prognoza meteo pentru Maramureș
În Maramureș, vremea va deveni mai caldă în primele zile ale lunii, iar după 4 octombrie meteorologii vorbesc despre o medie a ”maximelor termice va fi de 23…24 de grade, iar a minimelor de 10…11 grade. Va urma un proces de răcorire treptată până vineri, 7 octombrie, când maximele vor atinge în medie 19…20 de grade, iar minimele 6…7 grade”.
Ulterior, media temperaturilor maxime va varia între 19-23 de grade, în timp ce minimele vor fi 6-10 grade. Referitor la nivelul ploilor, specialiștii ANM transmit ”că probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 5 octombrie, precum și după data de 11 octombrie”.
Prognoza meteo pentru Moldova
În Moldova, meteorologii transmit că ”vremea se va încălzi până în data de 4 octombrie când media maximelor termice va fi de 26…27 de grade, iar a minimelor va atinge 12…13 grade. În următoarele trei zile, vremea se va răcori cu aproximativ 5 grade, apoi media temperaturilor maxime va avea variații, în general, între 19 și 24 de grade, în timp ce a minimelor între 7 și 11 grade”. Nici aici oamenii nu ar trebui să se aștepte la ploi.
Prognoza meteo pentru Dobrogea
În Dobrogea, în intervalul menționat, meteorologii vorbesc despre temperaturi medii de 21-25 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor fi între 11-15 grade Celsius. Cât despre ploile așteptate de locuitorii din zonă, specialiștii ANM transmit că ”probabilitate de ploaie va fi mai ridicată după data de 12 octombrie”.
Prognoza meteo pentru Muntenia
Cât despre vremea în Muntenia, media maximelor termice va fi în creștere mai ales după 4 octombrie, când temperaturile medii vor fi de 27-28 de grade Celsius. ”În următoarele 3 zile va fi în scădere și se va situa între 22…24 de grade, apoi va avea variații în general între 23 și 26 de grade. Media minimelor termice va avea valori între 8 și 13 grade”, mai arată ANM. Sunt așteptate ploi în Muntenia doar în zilele de 5-6 octombrie și mai ales după data de 12 octombrie.
Prognoza meteo pentru Oltenia
În Oltenia, experții ANM transmit că ”maximele termice vor fi în creștere până în data de 4 octombrie, când media lor se va situa în jurul valorii de 26 de grade. În următoarele 3 zile vor scădea, iar în medie vor atinge 22…23 de grade, apoi vor avea variații în general între 21 și 25 de grade”. Între timp, media temperaturilor minime va fi de 7-12 grade, în timp ce probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 12 octombrie.
Prognoza meteo pentru la munte
La munte, în intervalul analizat, media temperaturilor va avea variații între 11-16 grade Celsius, iar minimele vor fi de 2-7 grade. ”Trecător va ploua, dar, în general, pe arii restrânse și slab cantitativ, cu o probabilitate mai mare în jurul zilei de 5 octombrie și după data de 10 octombrie”, au concluzionat specialiștii ANM.