Doliu în fotbalul românesc. Fostul mijlocaș dreapta Dorel Zamfir a murit vineri, 6 octombrie, la vârsta de 62 de ani. Originar din Vișeu de Sus, fostul fotbalist a îmbrăcat tricoul unor echipe, precum Dinamo, Steaua sau FC Argeș.
Doliu în fotbalul românesc! Fostul internaţional, Dorel Zamfir, a decedat: „Dumnezeu să-l odihnească!”
Dorel Zamfir s-a născut pe 30 septembrie 1961 în Vișeu de Sus, județul Maramureș. Jucător al Generației „Cangurilor”, care a obținut medalia de bronz la Mondialul de juniori din 1981, Dorel Zamfir și-a făcut junioratul la FC Constanța, unde a debutat la nivel de seniori.
Ulterior, fostul fotbalist s-a transferat la Dinamo pentru care a adunat 27 de partide și a marcat două goluri în perioada 1980-1982. În Ștefan cel Mare, Dorel Zamfir a câștigat un titlu de campion în sezonul 1981-1982. Totodată, Dorel Zamfir a îmbrăcat tricoul Stelei, în care a adunat 8 apariții.
„Vreau să fac un anunț trist. A murit acum câteva minute fostul mare fotbalist Dorel Zamfir, internațional „cangur”. Acum câteva zile și-a serbat ziua de naștere.
Acum am primit vestea. Avea 62 de ani, cel care a debutat la 15 ani, 8 luni și 16 zile în Divizia A. Dumnezeu să-l odihnească”, a fost anunțul trist făcut de Alin Buzărin, la FANATIK SUPERLIGA.
Dorel Zamfir, jucător al „Generației Cangurilor”
Dorel Zamfir a făcut primii pași în fotbal încă de la vârsta de 7 ani la centrul de tineret al lui FC Constanța. După perioada petrecută la Steaua, fostul fotbalist care a evoluat în extrema dreaptă s-a transferat la FC Argeș, unde a adunat 196 de partide.
În următorii ani ai carierei, Dorel Zamfir a jucat pentru Gloria Bistrița și s-a retras din activitate la Flacăra Moreni. Fostul fotbalist a făcut parte din lotul naționalei României U20 care a câștigat medalia de bronz la CM de juniori din 1981.
Nume precum Rednic, Andone, Gabi Balint sau Romulus Gabor au dus România pe ultima treaptă a podiumului la turneul final de tineret din 1981. Alături de Dinamo, Dorel Zamfir a câștigat și Cupa României în sezonul 1981-1982.