O prietenă a tinerelor care s-au sinucis la Lupeni dezvăluie lucruri neştiute despre cele două. Cazul petrecut în acest weekend a șocat întreaga țară, iar informațiile noi nu contenesc să apară.
Dezvăluiri despre tinerele care s-au sinucis la Lupeni
Părinții celor două fete de 15 ani, Alexandra Mocanu și Georgiana Siminescu, au fost audiați. De asemenea, colegii acestora au ajuns și ei în fața anchetatorilor. Una dintre prietenele apropiate ale victimelor a mărturisit că cele două fete obișnuiau să consume droguri.
Chiar înainte să recurgă la gestul necugetat, ele au participat la o petrecere unde ar fi consumat substanțe interzise. Apoi, ar fi lăsat mai multe mesaje unor persoane, spunându-le că își vor pune capăt zilelor.
Mai mult, prietena adolescentelor a spus că cele două aveau probleme cu părinții. Fata susține că deține filmări în care acestea apar în timp ce se drogau. Ba chiar, una dintre tinere s-ar fi sinucis după ce familia ar fi aflat că obișnuiește să ia astfel de substanțe.
„Gigi avea probleme cu tatăl ei. I-a lăsat un bilet în care i-a scris că e din cauza lui o să moară. Și a avut un iubit de care s-a despărțit și i-a scris și lui: Să știi că te-am iubit mereu și a zis că acum e liniștită că poate să moară. Știu că avea foarte multe probleme în familie și sora ei a zis asta. Cred că făceau diferență între ele două.
De a doua fată care s-a omorât cu Gigi a aflat mama ei că se droghează. Am și filmări pe telefon cu ele când se drogau. Gigi de mult timp făcea chestiile astea, se droga. Eu cred, e părerea mea, nu știu, că Gigi a luat-o cu ea pe Delia la chef”, a declarat prietena fetelor, potrivit România TV.
Mesajul tulburător al uneia dintre fete: „Am plecat mai repede ca anul 2023”
Procurorii încearcă să refacă firul evenimentelor și să stabilească ce le-a făcut pe fetele de 15 ani să se omoare. Din mesajele lăsate grupului de prieteni, reiese că cele două ar fi fost victime ale bullyngului.
„Mă bucur că v-am cunoscut! Mersi că ne-ați jignit și ne-ați făcut în toate felurile. Sunteți un grup toxic și ne omorâm din cauza voastră”, ar fi fost mesajul fetelor pentru grupul de prieteni.
Totodată, una dintre adolescente a lăsat un mesaj tulburător pe TikTok în noaptea fatidică. O imagine în care apăreau un pachet de țigări și mai multe foi, pe care probabil au fost lăsate mesajele scrise, a fost însoțită de următoarele cuvinte: „Am plecat mai repede ca anul 2023”.
Tragicul eveniment a avut loc în urmă cu două zile. Cele două adolescente, în vârstă de 15 ani fiecare, din Uricani, Valea Jiului, au fost colege în școala gimnazială. Ele ar fi sărit de pe un turn al unei foste mine din Lupeni.