Au apărut noi mărturii ale martorilor la incendiul care a ucis cel puțin șase oameni. O turistă cazată în altă parte a complexului relatează experiența
Mărturii din infernul de la Ferma Dacilor Sursa foto: Observatorul PrahoveanFemeia era cazată la una dintre căsuțele din apropierea clădirii care a ars, căsuțe care făceau parte din același complex turistic, împreună cu un grup de prieteni.
Mărturii din infernul de la Ferma Dacilor
Turista a relatat că a fost trezită de sirenele mașinilor de pompieri care veneau să lupte cu flăcările. Grupul din care făcea parte avusese inițial rezervare în clădirea principală, cea care a ars.
”Noi am fost cazați la căsuțe. Am fost un grup de 10 prieteni și am fost cazați la căsuțe care au fost date în folosință chiar atunci. Inițial făcusem rezervare pentru clădirea principală, dar acolo erau prietenii, rudele, nu știu. Noi am fost de acord să stăm în căsuțe.
Spre dimineață am auzit sirenele de la pompieri și de la salvare. Ne-am trezit, dar până să ne dezmeticim, deja băteau la ușă prietenii noștri care ne-au spus că arde pensiunea.
Am deschis ușa somnoroși și am văzut că era un foc extins, un foc violent, fum negru, de foc care ardea. Ne-am speriat un pic. Prima oară am spus să sunăm la 112, dar erau deja multe mașini.
Ne-am făcut bagajele și ne-am întrebat cu ce să ajutăm, dar nu aveam cu ce, pentru că era un incendiu violent, era un furnicar de oameni acolo, alergau.
A venit un salariat să ne întrebe dacă am făcut atacuri de panică, dacă avem nevoie de salvare. Până să vină băiatul, a mai venit o mămică cu un copil, a sunat la familia prietenilor noștri, era săraca șocată, că vrea să lase un pic copilul, ca să se ducă să salveze alt copil.
Numărul decedaților l-am aflat mai devreme, pentru că fiecare știa: n-a ieșit copilul meu, n-a ieșit bărbatul meu. Erau tineri care plângeau”
Ferma Dacilor, o pensiune din județul Prahova aparținând omului de afaceri Cornel Dinicu, a ars în totalitate în a doua zi de Crăciun. Șase persoane au fost găsite decedate, iar alte două sunt căutate în continuare de autorități.