Cum să scapi de răceală în 24 de ore. Thorrun Govind, o farmacistă de renume din Marea Britanie, a explicat păentru Mirror că, deși nu există o modalitate garantată de a scăpa complet de răceală, există remedii care pot ameliora simptomele într-un timp relativ scurt.
Printre sfaturile sale se numără:
hidratare: consumul abundent de lichide, în special ceaiuri calde și apă, ajută la menținerea hidratării și la subțierea mucusului, facilitând eliminarea acestuia;
odihnă adecvată: repausul este esențial pentru recuperare, asigură-te că odihna ta este odihnitoare și suficientă;
suplimente naturale: echinaceea sau zincul poate avea efecte benefice în susținerea sistemului imunitar;inhalare cu abur: poate ajuta la deschiderea căilor respiratorii și la reducerea congestiei nazale;
alimentație sănătoasă: o alimentație echilibrată și bogată în nutrienți contribuie la întărirea sistemului imunitar.
Este important de menționat că vitamina C nu se numără printre soluțiile esențiale pentru combaterea răcelii, așa cum se credea anterior. În ciuda acestui mit comun, există alte modalități eficiente de a face față răcelii și de a reveni rapid la starea de bine.