Cine sunt românii care riscă să rămână fără bani de pensie. Documentația care trebuie trimisă către autoritățile din România de două ori pe an
Vești proaste pentru o anumită categorie de români care riscă să piardă pensia. Este vorba despre cei care locuiesc în străinătate și care trebuie să respecte anumiți pași dacă vor să mai primească bani din partea statului.
Cine sunt românii care riscă să rămână fără pensie
Reguli noi pentru românii care beneficiază de pensie, dar care locuiesc în străinătate. O nouă decizie a fost luată pentru a reglementa modul în care aceștia mai pot primi banii din partea statutului.
Românii care locuiesc peste hotare trebuie să demonstreze, de două ori pe an, că încă mai trăiesc. Dovada se face prin depunerea unui dosar. Dacă acesta nu este trimis la timp, plata banilor se suspendă.
Noua lege specifică clar data până la care se poate trimite acest dosar. Astfel, documentația se poate transmite până pe 31 martie, respectiv, până la 30 septembrie.
Nu este necesară prezentarea fizică în România, ci dosarul poate fi transmis și prin e-mail sau poștă. Destinatarul va fi mereu Casa Teritorială de Pensii din România.
Documentația trebuie depusă cât mai repede pentru a evita situațiile neplăcute
Pensionarii din străinătate vor face dovada de două ori pe an prin completarea unui certificat de viață. Obligatoriu, aceștia trebuie să îl completeze în fața unei autorități legale de pe teritoriul țării unde au reședința.
La polul opus, bătrânii pensionari sunt de părere că această verificare nu își are rostul. De foarte multe ori, nimeni nu se interesează dacă mai sunt sau nu în viață. Ba mai mult, consideră că această procedură nu face decât să îi încurce mai mult.
Măsura la care a apelat statul român a fost adoptată special pentru a rezolva problema pensiilor plătite persoanelor din străinătate.
Numai anul trecut, statul român a plătit pensii de peste 300.000 de lei persoanelor care au decedat în străinătate, dar al căror deces nu a fost declarat în România.
Odată adoptată această măsură, autoritățile din România speră să primească la timp notificări pentru a nu mai exista situații de confuzie. Momentan, potrivit statisticilor, peste 100.000 de români pensionari locuiesc în Italia, Austria, Germania și Ungaria.