Accidentul s-a produs la lăsarea serii, în momentul în care două mașini s-au ciocnit și au intrat într-un autobuz care venea de pe sensul opus. Patru persoane au ajuns la spital, alături de un bebeluș care nu era asigurat în scaunul său special.
Un șofer beat a făcut prăpăd pe un drum din Cluj după ce s-a urcat beat la volan
Polițiștii au stabilit că șoferul avea o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform reprezentanților IPJ Cluj, accidentul s-a produs pe DN 1- E60 în localitatea Florești, astfel că patru persoane au fost rănite și 3 mașini avariate.
Copilul de 1 an a scăpat miraculos din acest accident, cu toate că nu se afla într-un dispozitiv de siguranță, așa cum prevede legea. “Din cercetările polițiștilor efectuate la fața locului a reieșit că, un tânăr, de 25 de ani, ar fi condus autoturismul pe sensul opus de mers, în direcția municipiului Oradea.
Acesta ar fi intrat în coliziune laterală cu un mijloc de transport în comun, condus înspre Cluj-Napoca, de un bărbat de 46 de ani. În urma impactului, autovehiculul tânărului de 25 de ani a fost proiectat într-un autoturism.
La volanul acestuia se afla un bărbat, de 34 de ani, care circula în direcția municipiului Cluj-Napoca. În urma evenimentului, tânărul de 25 de ani, o pasageră de 24 de ani și un minor de 1 an, aflați în autoturismul acestuia, au necesitat îngrijiri medicale.
Aceștia au fost preluați de echipajele SMURD și transportați la spital. Totodată, a necesitat îngrijiri medicale și bărbatul de 34 de ani. Menționăm faptul că minorul nu se afla într-un dispozitiv de siguranță”, conform IPJ Cluj.
Acum, tânărul de 25 de ani, care s-a urcat băut la volan, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și conducea unui vehicul sub influențat alcoolului sau a altor substanțe. Din fericire nicio victimă nu a murit.
Pieton lovit pe trecerea de pietoni în Cluj-Napoca
Tot în Cluj, de data aceasta chiar pe străzile din Cluj-Napoca, un pieton era lovit din plin de un autoturism. Accidentul se producea luni, 19 februarie, pe strada Drăgălina din municipiu. Conform Info Trafic Cluj, pietonul trecea strada regulamentar pe trecerea de pietoni.
La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, iar victima a fost transportată la spital. Salvatorii au constatat că era vorba despre un bătrân în vârstă. “Tânăr lovit pe trecere de un domn vârstnic. Pietonul conştient, dar cu traumatisme, transportat cu ambulanţa la UPU”, a transmis un clujean pe Info Trafic.