Cod galben de furtuni. După câteva zile de vară, putem spune că primăvara s-a întors pe meleagurile noastre. Vremea va rămâne destul de răcoroasă și în zilele următoare, cu temperaturi ce nu vor depăși prea mult pragul de 20°C, în timp ce unele regiuni vor fi vizitate din nou de ploi.
După valul de ploi și furtuni din ultima perioadă, săptămâna se încheie într-o notă similară. ANM a emis o nouă alertă joi dimineaţă.
Cod galben valabil de pe 09 mai, ora 12, până pe09 mai, ora 23. Fenomene vizate sunt instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torențiale și pe arii restrânse descărcări electrice, în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali, sud-vestul Transilvaniei și local în Banat. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse și în restul țării, anunţă ANM.
Vremea se înrăutățește din nou în a doua parte a weekend-ului. Mai ales în regiunile centrale și sudice, inclusiv în Capitală, iar local și în restul teritoriului, sunt așteptate ploi moderate cantitativ. Pe alocuri, acestea vor fi însoțite de tunete și fulgere.
Odată cu ploile vine și o răcire ușoară a vremii. Totuși, frigul adevărat va rămâne la est de noi, așa că temperaturile diurne nu vor scădea foarte mult. La începutul săptămânii viitoare, se vor atinge încă între 16 și 20°C în majoritatea regiunilor, în timp ce în Câmpia de Vest va fi chiar mai cald, până la 20 – 23°C.
În schimb, nopțile vor deveni mai reci, mai ales acolo unde cerul va fi senin. În depresiunile intramontane din estul Transilvaniei și din Bucovina, este foarte probabil ca temperatura să scadă sub pragul de îngheț în unele dimineți. Izolat, nu e exclus ca bruma să apară dimineața și în alte zone de vale din Transilvania, Maramureș și Moldova.
Ploi şi temperaturi scăzute şi la Bucureşti
Valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa ușor sub mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va avea înnorări și vor fi condiții ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.