Furtunile puternice vor afecta și joi, 13 iunie, aproape toată România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben pentru majoritatea județelor.
Alertă cod galben de la ANM: Furtunile puternice lovesc joi aproape toată România
Joi, 13 iunie, de la orele după-amiezii, vremea se strică radical în aproape toată țara. În 34 de județe se așteaptă fenomene meteo extreme: furtuni puternice, vijelii cu rafale violente, averse torențiale și căderi de grindină.
Un cod galben emis de ANM intră în vigoare la ora 17.00 și e valabil până vineri dimineață la ora 06.00. În acest interval, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea sudică a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
În zonele enumerate vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), precum și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. ANM mai adaugă că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.
Tot joi, va fi în vigoare și un cod galben de caniculă. Acesta vizează 15 județe din sudul și sud-estul țării. Aici, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 30 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.
Prognoza ANM specială pentru București: furtuni, vijelii și căderi de grindină
Fenomenele meteorologice severe nu vor ocoli Capitala României. Specialiștii ANM au emis o prognoză specială. Conform acesteia, la orele serii, furtunile puternice se vor abate și asupra Bucureștiului.
Ziua, vremea se va menține călduroasă, cu disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul valorii de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales seara și la începutul nopții.
Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar spre dimineață va coborî spre 16…19 grade.