Canicula nu distruge doar culturile agriculturii și pune la grea încercare organismul uman, ci afectează puternic și Sistemul Energetic Național. Românii sunt obligați să utilizeze mult mai mult aparatele de aer condiționat pentru a putea respira în locuințe, iar asta duce la o încărcare foarte mare a sectorului care furnizează curent electric.
Ministrul Sebastian Burduja a încercat să explice situația în cadrul unei conferințe de presă și i-a rugat pe consumatori să evite utilizarea mașinilor de spălat sau a altor aparate care înghit multă energie după ora 18.00.
„E un subiect sensibil. De ce? Pentru că într-o altă epocă, românilor li s-au restrâns aceste drepturi pe care într-o ţară civilizată ar trebui să le ai. Ar trebui să ai dreptul să-ţi aprinzi lumina, să pui maşina de spălat rufe când doreşti. E adevărat, din perspectiva Sistemului Energetic Naţional, dacă un român vrea să facă un bine, ar trebui să nu pornească maşină spălat rufe sau de spălat vase sau alţi consumatori în acest vârf de seară, deci între ora 18:00 şi ora 21:00. Ar putea face acest lucru”, a spus ministrul, luni, la o conferinţă de presă, întrebat dacă are recomandări pentru consumatori.
Sebastian Burduja a subliniat că alte țări, „mai avansate decât noi”, recompensează consumatorii care adoptă un astfel de comportament. De exemplu, dacă o persoană alege să pornească mașina de spălat rufe la ora 14:00, când energia solară este disponibilă și producția este suficientă, va beneficia de o factură mai mică la sfârșitul lunii.
Luni, în contextul perioadei deosebit de călduroase, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezidat Comitetul Ministerial pentru Sectorul Energetic. În cadrul întâlnirii au fost analizate diverse aspecte, inclusiv situația actuală a sistemului energetic național, impactul condițiilor meteorologice și soluțiile necesare, precum și evoluția consumului și producției pe termen scurt și mediu.
Sistemul energetic pus la grea încercare
Potrivit unui comunicat al ministerului, printre măsurile imediate adoptate în urma Comitetului se numără: monitorizarea permanentă și intensificată a rețelelor de distribuție a energiei pentru a detecta și remedia rapid orice incident, cu echipe tehnice în alertă pentru intervenții prompte în caz de avarii; coordonarea cu operatorii de distribuție pentru a asigura o gestionare eficientă a consumului de energie și pentru a preveni eventualele supraîncărcări; creșterea capacității de producție, solicitându-se Dispeceratului Energetic Național și centralelor electrice să fie pregătite să funcționeze la capacitate maximă pentru a face față cererii crescute de energie.
„Încurajăm cetăţenii să utilizeze energia electrică cu responsabilitate, evitând consumul excesiv în orele de vârf de seară (18:00 – 22:00); Recomandăm utilizarea aparatelor electrocasnice mari (maşini de spălat, uscătoare etc.) în afara acestui interval; Utilizarea Responsabilă a Aparatelor de Aer Condiţionat: setaţi termostatele aparatelor de aer condiţionat la o temperatură constantă moderată, de aproximativ 24-26°C, pentru a evita suprasolicitarea reţelei”, se arată în comunicat.
La întâlnire au participat reprezentanţi ai Ministerului Energiei, Transelectrica – Dispeceratul Energetic Naţional (DEN), OPCOM, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, Transgaz, principalii producători şi distribuitori.