După căldura sufocantă din ultima perioadă, specialiștii Administrației de Meteorologie anunță că ploile vor pune stăpânire pe mai multe zone din România, mai ales în a doua parte a zilei. Care sunt județe vizate și unde va ploua torențial la început de săptămână.
Pentru sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, dar și în Dobrogea continentală este încă în vigoare un cod galben de căldură persistentă și în Dobrogea continentală.
În ceea ce privește celelalte zone ale țării, specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au anunțat furtuni în a doua parte a zilei.
Cod galben emis de specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie
Vremea extremelor în România! Meteorologii anunță caniculă în sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, dar și în Dobrogea continentală.
În zonele anterior menționate, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Mercurul din termometre va urca până la 33…36 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade.
Meteorologii anunță că, în spcial în zonele de munte și dealurile subcarpatice din sud sunt posibile căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși chair 15-25 l/mp.
În București, temperaturile vor fi crescute, iar disconfortul termic accentuat. În a doua parte a zilei și seara cerul se va înnora și vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Cum va fi vremea mâine, 23 iulie
Pentru ziua de mâine, marți, 23 iulie, meteorologii spun că valul de căldură va continua să persiste. Disconfortul termic ridicat și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități.
Mercurul din termometre va urca mâine până la 34…35 de grade. Temperaturile minime înregistrate vor fi de 18…21 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară și la începutul nopții, însă probabilitatea pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice va fi redusă.
Vântul va sufla slab și moderat.