Reprezentanții Spitalului Grigore Alexandrescu au anunțat marți, 30 iulie, că medicii au fost nevoiți să amputeze piciorul fetiței de 7 ani, lovită de o mașină în parcarea Parcului Pantelimon din Capitală. Accidentul a fost provocat de un șofer de 17 ani. După incident, fetița a fost supusă unei operații de nouă ore, iar medicii erau optimiști că reușiseră să-i salveze piciorul.
„Din păcate, la câteva ore după operația de replantare, au apărut complicații severe cauzate de sindromul de strivire suferit în accident. Aceste complicații îi puneau viața în pericol, așa că am decis să amputăm urgent membrul inferior afectat”, au explicat reprezentanții spitalului.
În prezent, starea fetiței este stabilă și s-a ameliorat ușor față de ziua precedentă, dar ea rămâne intubată și ventilată mecanic.
Duminică seară, 28 iulie, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, un băiat de 9 ani a murit, iar sora lui de 7 ani a fost grav rănită, după ce au fost loviți de o mașină condusă de un adolescent de 17 ani. Cei doi copii erau frați și se aflau pe trotinete împreună cu mama lor când au fost loviți de mașină, conform Buletin de București.
Martorii au relatat că șoferul a accelerat brusc, iar cei doi copii au fost prinși între mașina lui și alte vehicule parcate. Medicii nu au reușit să salveze băiatul de 9 ani, declarând decesul după zeci de minute de resuscitare.
Adolescentul responsabil pentru accident a fost reținut și este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.