Ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, Adrian Caciu, a anuntat luni data la care cardurile pentru alimente vor fi incarcate cu o noua transa de 250 de lei.
Adrian Caciu a anuntat incarcarea cardurilor pentru alimente
Adrian Caciu a comunicat ca in luna august, aproximativ 2,6 milioane de romani inclusi in programul „Sprijin pentru Romania” vor primi o noua transa de 250 de lei, bani destinati achizitiei de alimente sau mese calde.
Conform ministrului, incarcarea cardurilor va incepe pe 14 august, iar distribuirea fondurilor se va face treptat pentru a evita suprapunerea cu alte beneficii sociale.
„O noua transa de 250 de lei va fi virata in luna august pentru aproximativ 2,6 milioane de persoane! Incarcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 de lei va incepe pe 14 august pentru aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili”, a scris Adrian Caciu pe pagina sa de Facebook.
Beneficiarii acestui sprijin
Ministrul Adrian Caciu a specificat ca beneficiarii acestui sprijin guvernamental sunt:
Copii si adulti cu handicap grav, accentuat sau mediu, ale caror venituri lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei;
Familiile cu cel putin 2 copii in intretinere, ale caror venituri lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei;
Familiile monoparentale, ale caror venituri lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei;
Familiile si persoanele singure care beneficiaza de ajutorul de incluziune, conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificarile si completarile ulterioare;
Pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii din evidenta caselor de pensii sectoriale si beneficiarii de drepturi acordate in baza legilor speciale, platite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale caror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei;
Persoanele fara adapost, conform reglementarilor legale in vigoare.
Alimentarea cardurilor in 2024
Conform unei evaluari realizate la inceputul anului de catre reprezentantii Guvernului, in 2024, 2.537.758 de carduri active vor fi incarcate cu cate 250 de lei, la fiecare doua luni.
Ministrul Investitiilor a subliniat ca aceste carduri pot fi folosite exclusiv pentru achizitia de produse alimentare sau mese calde.
Autoritatile atentioneaza beneficiarii ca este strict interzisa utilizarea cardurilor de alimente pentru achizitionarea de alcool sau tigari.
De asemenea, beneficiarii au la dispozitie pana la 12 luni de la data incarcarii cardului pentru a utiliza acesti bani, exclusiv pe teritoriul Romaniei.