Pensii 2024. Seniorii vor primi deciziile de recalculare de joia viitoare, iar oficialii casei Naţionale de Pensii îi sfătuiesc să citească atent documentul.
„In prima parte a deciziei avem datele persoanale ale pensionarului care pot fi verificate cu usurinta de orice persoana. Putin mai jos avem suma punctajelor anuale realizate de pensionar, la litera A avem total stagiu de cotizare realizat, iarasi poate fi verificat cu usurinta de pensionar. La litera B avem stagiu de cotizare contributiv pentru care se acorda numarul punctelor de stabilitate„, spune Marius Stanciu, secretar de stat Ministerul Muncii.
Pensii 2024. Pensionarii sunt sfătuiţi să verifice cu atenţie deciziile de recalculare! Dacă observă greşeli, pensionarii pot contesta în instanţă decizia de recalculare în termen de 45 de zile.
„Sfatul meu pentru orice pensionar inainte sa faca acest pas e sa mearga la Casa de Pensii unde specialiştii vor analiza temeinic aceasta decizie„, mai spune Marius Stanciu, secretar de stat Ministerul Muncii.
În cazul unei erori, o nouă decizie va fi trimisă peste câteva zile. Apoi vor veni şi banii. Poştaşii vor duce pensiile mărite între întâi şi 15 septembrie. Pe card vor fi plătite de pe 12 septembrie.
Pensii 2024. Zilele acelea va fi făcută şi a doua recalculare, care va adăuga la venitul seniorilor sporurile, primele, orele suplimentare şi al 13-lea salariu. Începutul anului viitor va veni cu încă o majorare de cel puţin 10%.
Unii pensionari sunt încrezători – aşteaptă creşteri consistente. Cei care au cotizat la stat peste 40 de ani se vor bucura de creşteri semnificative. Recalcularea costă Guvernul două miliarde şi jumătate de lei în plus pe lună, dar ministrul Finanţelor promite că nu vor fi probleme cu plata pensiilor.
„Avem banii prevazuti in bugetul asigurarilor sociale. Am fost atenti ca aceste resurse pentru peste 3 milioane de pensionari sa fie asigurate”, spune Marcel Boloş, ministrul Finanţelor.Peste un milion de vârstnici vor primi decizii de recalculare cu un venit mai mic, însă nu trebuie să îşi facă griji. Pensia va rămâne la acelaşi nivel.
Pensii 2024. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a explicat care este procedura pe care un pensionar trebuie să o urmeze în cazul în care este de părere că i-a fost făcută o nedreptate în ceea ce privește recalcularea pensiei. Acesta a subliniat că nimeni nu își dorește să se ajungă în instanță cu astfel de situații, motiv pentru care există o procedură prealabilă care presupune programarea pentru o audiență sau prezentarea la ghișeul din teritoriu.
„În primul rând, vreau să remarc faptul că este cea mai profundă reformă realizată în ultimii 50 de ani. Practic, tot sistemul public de pensii este luat, fiecare dosar este luat la mână și verificat din filă în filă. Cred că am avut 5-6 programe informatice după Revoluție până în prezent, acum am reușit ca aceste dosare să fie introduse într-un sistem de ultimă generațiie. Adică acum toate dosarele sunt digitalizate. Vorbim de reforma administratitivă, unde toate aceste dosare sunt recalculate, unde noua formulă de calcul este parte a noii Legi a Pensiilor.
Să știți că este un efort incomensurabil. Acum, colegii mei sunt la serviciu, se lucrează și în ture până la ore 22. Se lucrează și sâmbăta și duminica, astfel încât acest proces să fie finalizat în termenii asumați. Până în data de 15 august trebuie să le finalizăm și să le calculăm și să le tipărim. Apoi trebuie să ca Poșta Română să le expedieze către pensionari. Suntem în grafic. Peste 85% din numărul total al pensionarilor, adică în jur de 4 milioane, a fost deja finalizat. Vineri se va finaliza acest proces, astfel încât colegii de la Poștă să aibă suficient timp pentru a le expedia către destinatari.
Cred că nimeni dintre noi nu ne dorim să se ajungă în instanță și am convingerea că deciziile sunt corect calculate. Pe de alta parte, trebuie să admitem ca există poate și eroare umană, deci până la judecată, trebuie să existe o procedură prealabilă. Orice pensionar care are orice nelămurire, poate să vină în audiență pentru a depune o petiție. Aceste lucruri ar trebui să fie rezolvate înainte să ajungem în instanță. Nu ne dorim să se ajungă aici”, a declarat în exclusivitate pentru România TV Daniel Baciu, șeful Casei Națioanle de Pensii.