Descoperiri șocante ale inspectorilor CJPC într-un magazin Lidl din Iași. Protecția Consumatorilor a decis închiderea acestuia după nici un an de la deschidere.
Magazin Lidl închis de urgență de inspectori
Mare le-a fost mirarea inspectorilor și nu numai, că pe rafturile magazinului au fost găsiți inclusiv șoareci. Neregulile grave au fost descoperite într-un magazin închis de către inspectorii de la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor în comuna Miroslava.
Controlul pe care l-au făcut autoritățile luni, 19 august, a arătat mai multe încălcări grave ale regulilor, mai ales cele de siguranță alimentară și igienă, care nu au fost respectate, conform Ziarul de Iași.
Excremente de șoareci găsite printre produse
Pe lângă toată mizeria și celelalte încălcări, prin imaginile surprinse de oamenii legii și-a făcut apariția și un șoricel. De asemenea, probleme foarte grave legate de igienă au fost observate inclusiv în zona produselor de brutărie. Acolo se aflau chiar și excremente de rozătoare și muște.
Se pare că nici produsele congelate nu erau depozitate corespunzător, ci se aflau în echipamente care nu erau spălate și dezinfectate. Acestea prezentau zgârieturi și urme de rugină, mai arată sursa citată.
După toate aceste descoperiri șocante, inspectorii au luat decizia ca magazinul Lidl să rămână închis până la rezolvarea problemelor semnalate. Mai mult decât atât, s-a aplicat și o amendă în valoare de 12.000 de lei pentru magazin.
Și în Timișoara un magazin a fost închis din aceleași cauze
Inclusiv în primăvara acestui an inspectorii ANPC au mai închis un supermarket Lidl din Timișoara din aceleași motive. Protecția Consumatorului a descoperit acolo excremente de șoareci și capcane cu adeziv.
Magazinul situat pe Calea Torontalului nr. 106 a fost, de asemenea, sancționat cu o amendă de 10.000 de lei. În același loc, inspectorii au observat că produsele refrigerate aveau condens în interiorul ambalajelor, iar cele congelate prezentau acumulări de gheață în ambalaje.
De asemenea, fructele erau în stare proastă, iar produsele de cofetărie aveau ambalaje deteriorate și picături de condens pe glazura de ciocolată. Nici ouăle destinate consumului nu erau depozitate corespunzător și erau mai mult sparte, cu conținut scurs și ambalaje ude și deteriorate.