Alain Delon, unul dintre cei mai faimoși actori francezi, a lăsat în urmă o carieră strălucitoare și o viață plină de mistere și controverse. Însă, după moartea sa la vârsta de 88 de ani, o dorință surprinzătoare a actorului a ieșit la iveală, generând reacții puternice atât în rândul familiei, cât și al activiștilor pentru drepturile animalelor. Despre ce este vorba?
Marea dorinţă a lui Alain Delon în ceea ce priveşte înmormântarea sa nu va fi respectată
Pentru Alain Delon, câinii au fost mai mult decât simple animale de companie – au fost tovarăși de viață, prezențe constante care i-au oferit alinare în momentele dificile. Într-un interviu din 2018 pentru Paris Match, Delon a vorbit despre relația sa specială cu Loubo, descriindu-l ca fiind „câinele meu de sfârșit de viață” și comparându-l cu un copil.
„Am avut 50 de câini în viața mea, dar am o relație specială cu acesta”, a declarat actorul, potrivit theguardian.com.
Această legătură profundă l-a determinat să își exprime dorința ca, în cazul în care va muri înaintea lui Loubo, câinele să fie eutanasiat și îngropat alături de el, pentru a evita suferința unui câine care s-ar fi lăsat să moară din cauza dorului pe mormântul stăpânului său.
Activiştii pentru drepturile animalelor au reacţionat imediat
După ce dorința lui Alain Delon a devenit publică, organizațiile pentru drepturile animalelor au reacționat imediat, condamnând planurile de eutanasie a unui câine perfect sănătos. Fundația Brigitte Bardot și organizația „30 de Milioane de Prieteni” au fost printre cele mai vocale în criticarea acestei dorințe, afirmând că viața unui animal nu ar trebui să depindă de cea a unui om și că există soluții mai umane pentru viitorul lui Loubo.
„Eutanasia de conveniență nu ar trebui să fie o opțiune pentru un câine sănătos”, a declarat Reha Hutin, președinta fundației „30 de Milioane de Prieteni”. Aceasta a adăugat că fundația ar fi dispusă să găsească un cămin iubitor pentru Loubo, în cazul în care familia Delon nu ar putea să aibă grijă de el. Această poziție a fost susținută și de organizația franceză SPA, echivalentul RSPCA, care a sugerat că este nejustificat ca un câine sănătos să fie sacrificat pentru a îndeplini dorința unui om.