Polițistul din Gorj avea doi copii împreună cu soția lui și era apreciat în colectivul din care făcea parte. Însă, din păcate, acesta a fost victima unui accident casnic nefericit, care a șocat pe toată lumea.
Cum a murit polițistul din Gorj, Radu Brînzan
Radu se afla acasă, într-o zi obișnuită, și încerca să tundă iarba din curte. Când a constatat că prelungitorul pe care îl folosea nu funcționa, a încercat să îl repare.
Din păcate, în acest proces, s-a produs o tragedie. Polițistul s-a electrocutat, iar când poștărița, care aducea corespondența, l-a descoperit, era deja fără cunoștință, potrivit Antena 3 CNN.
Deși autoritățile au fost alertate imediat și ambulanța a sosit rapid la fața locului, medicii nu au reușit să-l readucă la viață pe Radu Brînzan, în ciuda eforturilor de resuscitare, mai scrie sursa citată.
Colegi din cadrul IPJ Gorj și al Corpului Național al Polițiștilor și-au exprimat durerea și regretul prin mesaje emoționante postate pe rețelele sociale.
Aceștia au rememorat calitățile extraordinare ale lui agentului și au transmis condoleanțe familiei îndurerate.
„ Sufletele noastre ne sunt cernite din nou! Radu Brînzan, polițist la IPJ Gorj, a decedat la numai 43 de ani. Radu a fost un profesionist, un coleg deosebit și un familist convins. În astfel de situații cuvintele sunt prea puține pentru a exprima durerea care ne-a cuprins! Suntem și noi alături de familia greu încercată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe! Dumnezeu să te odihnească în pace, Radu! ”, se arată într-o postare pe Facebook a Corpului Național al Polițiștilor.
Ce mesaj au transmis cei de la IPJ Gorj, după ce Radu Brânzan a murit în timp ce încerca să taie iarba
Radu Brînzan nu era doar un polițist dedicat și un profesionist desăvârșit, ci și un familist convins și un prieten loial. Pierderea sa a lăsat un gol imens în viețile celor care l-au cunoscut, fie la locul de muncă, fie în viața personală.
„ Cu mare durere în suflet, plângem pierderea unui coleg și om deosebit, profesionist desăvârșit, familist convins și prieten adevărat. Un astfel de om este Radu Brînzan, om cu dovedită credință în Dumnezeu, care a rânduit să îl ia de lângă semenii săi, la vârsta de 43 de ani.
În astfel de situații, cuvintele sunt prea mici și prea puține pentru a putea arăta durerea din suflete. Doliu, amintiri și momente de neuitat… atât ne-a mai rămas.
Era un om minunat, tocmai de aceea nu o să îl uităm niciodată! Suntem alături de familie, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și alinare a suferinței. Dumnezeu să te odihnească în pace, Radu!”, a fost mesajul celor de la Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.