Sinucidere la Iași, aici unde Ionuț și-a pus capăt zilelor la doar 31 de ani. Cea care i-a descoperit trupul neînsuflețit este chiar mama sa. Șocată, femeia a sunat la 112. Din păcate, medicii de pe ambulanță nu l-au putut salva, fiind nevoiți să declare decesul.
Sinucidere la Iași. Ce motiv a avut Ionuț să-și pună capăt zilelor
Durerea prin care trece familia lui Ionuț este de nedescris. Tânărul, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Iași s-a spânzurat în curtea casei în care locuia cu părinții, în zona Bucium.
Totul s-a întâmplat în miez de noapte, pe 2 septembrie. Bărbatul era căsătorit și avea un copil, care a rămas orfan de tată în urma acestei tragedii. Se pare că Ionuț Tiron trecea printr-o perioadă dificilă.
Problemele cu care se confrunta l-au copleșit. Apropiații spun că ieșeanul s-a separat de mama fiului său, de ceva timp, motiv pentru care Ionuț a suferit enorm. Potrivit presei locale, soția nu îi permitea să își vadă copilul.
Cei care l-au cunoscut cred că acest gând, de a sta departe de fiul său, l-ar fi putut face să își pună capăt zilelor. Mai mult, bzi.ro notează că bărbatul ar fi filmat momentul cumplit în care s-a sinucis.
„Vei rămâne mereu în sufletele noastre, drum lin spre cer”
Rudele și apropiații lui Ionuț sunt șocați după dispariția fulgerătoare a acestuia. Ei spun că nu se așteptau ca tânărul să se sinucidă. În mediul online au fost publicate mesaje sfâșietoare, în urma morții lui.
„Dumnezeu să te ierte, Duțu. Chiar dacă ne-am certat, îmi doream să te știu bine, nu să aflu asta. Erai un băiat cu suflet bun, rău de gură, dar cu intenții bune.
Știi că țineam la tine și nu aș fi vrut vreodată să știu că ai făcut asta. Vei rămâne mereu în sufletele noastre, drum lin spre cer”, a transmis un apropiat.
Corpul neînsuflețit al lui Ionuț a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.