Dezbaterea succesiunii este procedura prin care notarul public, sau în caz de neînțelegere a moștenitorilor, instanța de judecată stabilește cine sunt moștenitorii persoanei care a decedat, care sunt bunurile care au aparținut defunctului și cotele-părți din aceste bunuri ce se cuvin fiecărui moștenitor care acceptă succesiunea.
Cei care îndeplinesc condițiile legale și doresc să îl moștenească pe defunct trebuie să accepte succesiunea în termen de un an de la data decesului defunctului (astfel cum aceasta reiese din certificatul de deces).
Moștenirea poate fi acceptată expres (printr-o declarație autentificată de notarul public sau printr-un înscris sub semnătură privată) sau tacit (prin fapte săvârșite de către moștenitor din care rezultă că acesta se comportă ca un proprietar cu privire la bunurile moștenite, cum ar fi mutarea definitivă în casa ce a aparținut persoanei decedate).
De regulă, dezbaterea procedurii succesorale are loc la notar.
Succesiunea este gratuită în primele 6 luni?
Succesiunea nu este gratuită în primele 6 luni, iar dezbaterea procedurii succesorale implică anumite taxe, care se vor calcula în funcție de valoarea bunurilor care au aparținut defunctului.
Taxe succesiune
Costurile aferente dezbaterii procedurii succesorale diferă după cum succesiunea a fost dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la decesul persoanei sau după 2 ani de la deces, scrie legalbadger.
Succesiunea dezbătută în termen de 2 ani de la data decesului implică următoarele costuri:
onorariul notarial și tariful privind intabularea drepturilor de proprietate asupra bunurilor imobile pe numele moștenitorilor.
Dacă valoarea bunurilor ce au aparținut defunctului nu depășește suma de 20.000 lei, costul minim va fi de 2,7% din valoarea bunurilor, dar nu mai puțin de 240 lei/ dosar succesoral.
Dacă valoarea bunurilor ce au aparținut defunctului este cuprinsă între 20.001 lei și 35.000 lei, costul minim va fi de 540 lei + 1,9% pentru ceea ce depășește 20.001 lei.Dacă valoarea bunurilor ce au aparținut defunctului este cuprinsă între 35.001 lei și 65.000 lei, costul minim va fi de 725 lei + 1,6% pentru ceea ce depășește 35.001 lei.Dacă valoarea bunurilor ce au aparținut defunctului depășește suma de 65.001 lei, costul minim va fi de 1.205 lei + 0,85% pentru ceea ce depășește 65.001 lei.
Tariful pentru intabularea dreptului de proprietate pe numele moștenitorilor este de 0,15% din valoarea bunul imobil, astfel cum aceasta rezultă din Grila notarială, dar nu mai puțin de 60 lei/imobil.
Taxele prezentate mai sus sunt minimale, ceea ce înseamnă că acestea pot varia în funcție de complexitatea dosarului succesoral și pot fi diferite de la un birou notarial la altul.
Succesiunea dezbătută după 2 ani de la data decesului implică următoarele costuri:
onorariul notarial;tariful privind intabularea drepturilor de proprietate asupra bunurilor imobile pe numele moștenitorilor șiimpozit.
Onorariul notarial și tariful privind intabularea drepturilor de proprietate vor urma regulile menționate mai sus.
În ceea ce privește impozitul, în conformitate cu prevederile legale din Codul fiscal, în cazul nefinalizării procedurii succesorale în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea bunurilor imobile ce au aparținut defunctului. Și în acest caz valoarea bunurilor imobiliare ce compun masa succesorală (teren, casă, apartament) se stabilește prin raportare la studiile de piață privind valorile minime imobiliare de la locul situării imobilelor (grila notarială).