Nicolae Mitrea este principalul suspect al crimelor din Constanța. Bărbatul are 26 de ani și se autointitulează Șacalul.
Se pare că Șacalul nu se află la prima legătură cu autoritățile. Bărbatul s-ar fi aflat sub control judiciar când le-ar fi omorât pe Denisa și Delia.
Nicolae Mitrea este principalul suspect în cazul crimelor de la Constanța.
Autoritățile îl suspectează pentru uciderea Denisei și a Deliei, a căror trupuri au fost găsite pe rând, la două luni distanță, în Constanța.
Se pare că Șacalul a intrat în vizorul autorităților în ceea ce privește uciderea celor două femei după ce a fost văzut conducând mașina uneia dintre ele. Mai mult decât atât, Șacalul a fost victima unui accident rutier, iar mașina Denisei, tânăra moartă, a fost distrusă, zilele trecute.
Nicolae Mitrea a fost luat din spital și condus la audieri, unde a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Alături de el, tot în arest preventiv, se află și concubina sa, considerată complice în cazul celor două crime.
Detalii șocante continuă să iasă la iveală despre viața Șacalului. Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, nu se află, de fapt, la primele probleme cu autoritățile.
În luna decembrie a anului 2023, Nicolae Mitrea a fost arestat preventiv după ce a fost prins la volan făf permis de conducere. În luna iunie, pe data de 14, Judecătoria Tulcea l-a plasat sub control judiciar.
Potrivit primelor informații, Nicolae Mitrea ar fi ucis-o pe Denisa pe 2 iulie, dată la care este posibil să se fi aflat sub control judiciar. Conform aceleiași surse, pe 31 iulie, Șacalul a fost condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare, cu detenție, de către Judecătoria Tulcea pentru conducere fără permis, pentru refuz de recoltare de probe biologice și pentru furt în scop de folosință.
La sfârșitul lunii august, pe data de 27, Delia a fost găsită moartă pe un câmp din Constanța. Principalul suspect în cazul morții femeii, în vârstă de 34 de ani, este tot Nicolae Mitrea.
Șacalul, al cărui trecut se pare că a fost în strânsă legătură cu autoritățile din cauza ilegalităților, este o persoană activă în mediul online.
Bărbatul posta diverse videoclipuri pe TikTok, în care povestea momente din viața sa. În ultimele videoclipuri postate, Șacalul este la spital, povestind că a suferit un accident. Înainte de tragedia rutieră, Șacalul se posta conducând mașina Denisei, una dintre tinerele omorâte.
Bărbatul își susține nevinovăția. Acesta a mărturisit că singura legătură cu Denisa este faptul că tânăra i-a vândut mașina.
„Nu le-am omorât (pe fete). Va spune instanța (cine le-a omorât). Trebuia să se găsească probe dacă erau sugrumate sau dacă erau lovite. Am cumpărat mașina de la a doua victimă. Dacă există probe, de ce nu m-au arestat mai demult? Nu mă lăsau să ma fac a doua crimă. Eu sunt nevinovat. Nu (nr. nu l-a urmărit poliția în seara accidentului). O cunoșteam de la mare. Eu lucram la ospătar la mare. Nu am omorât-o”, a declarat Nicolae Mitrea, zis Șacalul.