Mia a fost dusă la cabinetul medicului de familie de către părinții ei, Soron și Katie, după ce a început să vomite, să se plângă de dureri de cap și de gât. Cu toate acestea, în ciuda simptomelor, familia a fost trimisă acasă cu recomandarea de a-i administra Miei doar ibuprofen și lichide.
Mia a murit din cauza sepsisului
În timpul celei de-a doua vizite, Mia avea simptome și mai severe, cum ar fi o frecvență cardiacă crescută, o scădere a producției de urină și o stare letargică. În ciuda îngrijorării părinților și a suspiciunii lor că Mia ar putea avea o infecție cu streptococ de grup A, medicul a insistat că nu ar trebui să înceapă antibioticele până ce fetița nu va adormi și a adăugat că un spital ar fi prea plin pentru a fi de ajutor.
Starea Miei s-a deteriorat rapid. În noaptea respectivă, a dormit în patul părinților, dar s-a trezit agitată, dezorientată, cu o erupție pe brațe și picioare, buzele albastre și cu senzația de frig, în ciuda faptului că îi era foarte cald. Conștienți de gravitatea situației, părinții au chemat de urgență o ambulanță.
Mia a fost transportată de urgență la spital, unde medicii i-au administrat fluide intravenoase și antibiotice, suspectând că suferă de șoc septic.
Din păcate, fetița a suferit un stop cardiac la aproximativ 15 minute după ce a ajuns la spital, iar eforturile de resuscitare ale echipei medicale au eșuat. Mia a decedat la scurt timp, cauza morții fiind sepsisul provocat de infecția cu streptococul de grup A.
Părinții Miei, Soron și Katie, care mai au un fiu în vârstă de 12 ani, Beau, au rămas distruși de pierderea „devastatoare” a fiicei lor. Ei au angajat avocați specializați în neglijență medicală pentru a investiga îngrijirea pe care Mia a primit-o și pentru a obține răspunsuri clare despre circumstanțele tragice care au dus la moartea sa.
„Lumea și inimile noastre s-au rupt pentru totdeauna când frumoasa noastră fiică ne-a fost smulsă”, spun
părinții fetei, potrivit mirror.co.uk.Strângere de fonduri după moartea Miei
De la decesul Miei, familia și comunitatea locală s-au mobilizat pentru a-i onora memoria. S-au strâns peste 40.000 de lire sterline prin evenimente de strângere de fonduri, iar peste 16.000 de lire sterline au fost donate organizației UK Sepsis Trust, în speranța de a preveni astfel de tragedii în viitor.
Mia fusese dusă de două ori la medici pentru a i se spune că simptomele ei sunt virale. Aproximativ 15 ore mai târziu, ea a murit de sepsis.