După eliminarea măsurii de plafonare, prețul la energie în România va fi cu până la 120% mai mare. Specialiștii spun că jumătate dintre cetățeni vor plăti facturi duble.
Specialiștii avertizează că prețul la energie după 31 martie 2025 va fi cu până la 120% mai mare decât înainte de plafonare. Peste jumătate dintre români vor plăti facturi duble la curent.
Avertisment sever pentru români: prețul la energie va exploda după plafonare: ”Vor fi facturi duble”
Pe 31 martie 2025, plafonarea prețurile la energie ar urma să expire în România. Automat, după această dată, cetățenii vor achita facturi mult mai mari la gaze naturale și, mai ales, la curentul electric.
Săptămâna trecută, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dezvăluia faptul că România ar putea cere Comisiei Europene prelungirea plafonării prețului energiei și după data de 31 martie 2025. Deocamdată, nimic nu este sigur.
Specialiștii în energie avertizează că, fără o prelungire a acestei măsuri, românii riscă să aibă facturi mai mult decât duble. O analiză a Asociației Energia Inteligentă (AEI) arată că jumătate din populația României va plăti prețuri duble la energie electrică.
De asemenea, 40% dintre consumatorii casnici vor achita prețuri cu circa 75% mai mari decât în prezent de la 1 aprilie 2025, când expiră plafonarea prețurilor. Aceste creșteri vor avea loc dacă autoritățile nu iau nicio măsură, notează AEI.
”Prețul energiei electrice după plafonare va fi cu până la 120% mai mare decât înainte de plafonare”, susține Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă.
Cum vor crește tarifele la energie după eliminarea plafonării
Până pe 31 martie 2025, românii plătesc următoarele prețuri la curentul electric:
- 0,6740 lei/kWh cu TVA inclus – pentru consumatorii casnici care în ultimele 2 luni au ales să-și schimbe furnizorul și consumă până în 100 kWh/lună;
- 0,68 lei/kWh cu TVA inclus – pentru consumatorii casnici care nu și-au schimbat furnizorul de energie electrică și consumă până în 100 kWh/lună;
- 0,80 lei/kWh cu TVA inclus – pentru consumatorii casnici care nu și-au schimbat furnizorul de energie electrică și consumă între 100-255 kWh/lună;
- cca. 1,28 Lei/kWh cu TVA inclus – pentru consumatorii casnici care nu și-au schimbat furnizorul de energie electrică și consumă peste 255 kWh/lună.
Conform sursei citate, pe piața energiei există în prezent oferte de la un singur furnizor, pentru perioada post-plafonare. Acesta vine cu mai multe variante de preț. Sumele variază între 1,30 și 1,43 lei/kWh cu TVA inclus.
După perioada de plafonare decisă de guvernanți, prețul ofertat este cu 100 – 120% mai mare decât prețul de dinainte de această măsură. În comparație cu prețul actual, tarifele vor fi:
- cu 1,5 – 11% mai mari pentru utilizatorii cu un consum mai mare de 255 kWh/lună;
- cu 62 – 78% mai mari pentru românii cu un consum între 100 – 255 kWh/lună;
- cu 90 – 110% mai mari decât prețul actual al consumatorilor cu un consum de până în 100 kWh/lună, arată AEI.
Conform statisticilor, în categoria de consum de sub 100 kWh pe lună sunt majoritatea consumatorilor din România. Vorbim de aproximativ 5 milioane, din totalul de 9 milioane.
”Pentru energie electrică sunt peste 5 milioane de gospodării care plătesc lunar o factură de 35 de lei. O factură absolut rezonabilă”, preciza ministrul Burduja, în februarie 2024.