Autoritățile de pe litoralul românesc al Mării Negre au fost joi, 26 septembrie, în alertă după ce mai mulți studenți cazați la un hotel din stațiunea Olimp au acuzat stări de rău.
Tinerii prezentau semne de toxiinfecție alimentară
În hotel sunt cazați aproximativ 120 de studenți, iar o parte dintre ei au început să se simtă rău, încă de la primele ore ale dimineții, așa că au sunat la 112.
Din cauza numărului mare de victime, în jurul orei 07:00 autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului au intervenit Autospeciala pentru Transport Personal şi Victime Multiple (ATPVM) Mangalia şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa.
Opt persoane au fost transportate de urgență la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, iar altele au ajuns prin mijloace proprii la UPU.
”Alte persoane care s-au deplasat cu mijloace proprii la Centrul Primiri Urgenţe Mangalia vor fi transferate la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa de către ATPVM Port. Se deplasează şi ATPVM Medgidia către Hotel Crişana din Olimp”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.
Potrivit autorităților, 19 persoane cu vârste curprinse între 18 și 22 de ani au ajuns la spital cu semne de toxiinfecție alimentară, adică febră, vărsături și scaune moi.
În urmă cu câteva zile, autoritățile din Mehedinți au activat Planul Roșu de Intervenție, după ce elevii de la mai multe școli au acuzat stări de rău.
Aproximativ 100 de elevi și 2 profesori de la școlile din localitățile Almăjel, Oprișor, Salcia și Ștircovița au nevoie de ajutor medical de specialitate.
După ce ar fi consumat paste cu sos în unitățile de învățământ aceștia au început să se simtă rău și prezentau simptome de toxiinfecție alimentară.
”Începând cu ora 14:15 a fost activat Planul Roşu de intervenţie în urma unui apel pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 care solicită intervenţia ISU Mehedinţi pe raza localităţilor Almăjel, Oprişor, Salcia şi Ştircoviţa, întrucât mai mulţi minori acuză stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară”, a transmis ISU Mehedinţi.