Ciocolata Dubai, desertul care a înnebunit internetul, a început să apară și în cofetăriile și magazinele de dulciuri de la noi, iar prețul diferă în funcție de locul de unde o cumperi. Gabriela Cristea nu s-a lăsat mai prejos și a introdus și ea desertul în oferta atelierului de dulciuri pe care îl are.
Cât cere Gabriela Cristea pentru o porție de ciocolată Dubai
Gabriela Cristea a profitat rapid de popularitatea pe care o are ciocolata cu umplutură de fistic și a introdus-o și în meniul atelierului ei de dulciuri. Astfel, pe lângă cozonacii artizanali, torturi și prăjituri, vedeta de la Antena Stars vinde acum și celebra ciocolată Dubai, făcută după o rețetă proprie.
În varianta Gabrielei Cristea, ciocolata este sub formă de inimioară, cu umplutură de fistic și decorată cu sclipici auriu. Desertul vine ambalat într-o cutie cu 6 astfel de inimioare, iar prețul pentru o astfel de cutie este de 118 lei, pentru 480 de grame de produs. Fiecare inimioară de ciocolată cu fistic are, așadar, în jur de 80 de grame.
În ciuda gramajului mare, prețul stabilit de vedetă a fost considerat exagerat de către cei care o urmăresc pe internet. În secțiunea de comentarii de la postarea în care a anunțat lansarea produsului ”Love Dubai”, oamenii au reacționat imediat.
”480 de grame… 118 lei plus curier… cred că trăiți pe altă planetă”, ”Arată foarte bine, dar mi se pare scumpă”, ”Arată bine pentru cine își permite. Sunt scumpe, cu banii aceștia cumpăr un kilogram și jumătate de prăjituri” – au fost câteva dintre comentarii. Au existat însă și fani care au felicitat-o pentru noul produs și i-au transmis că abia așteaptă să îl comande și să îl guste.
Cine a inventat, de fapt, ciocolata Dudai
Desertul care a devenit viral pe internet a fost inventat de o femeie din Emirate, în perioada în care era însărcinată. Cea care a fondat brand-ul FIX, primul care a produs celebra ciocolată, se numește Sarah Hamouda și a povestit că a creat desertul dintr-o poftă pe care o avea în sarcină.
Pentru că nu găsea nimic dulce care să îi placă cu adevărat, a inventat tableta de ciocolată cu umplutură de cataif și cremă de fistic. În pandemie, a înregistrat brand-ul FIX, sub care produce atât ciocolata Dubai, cât și alte sortimente cu umpluturi delicioase. Tableta cu fistic este, fără îndoială, cea mai căutată.
Aceasta a devenit celebră după ce o influenceră a făcut un videoclip în care degusta ciocolata, iar imaginile au adunat zeci de milioane de vizualizări. În prezent, rețeta a ajuns să fie recreată de numeroși food bloggeri și să se vândă peste tot în lume.