Femeile pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare, cu condiția să îndeplinească mai multe criterii specifice. În special, femeile care au crescut copii sau au adoptat pot ieși la pensie mai devreme, în anumite condiții.
Ce criterii trebuie să îndeplinească femeile, pentru a se pensiona mai devreme
Conform Legii 360/2023, articolul 51, femeile pot reduce vârsta de pensionare dacă au completat stagiul minim de cotizare, care rămâne stabilit la 35 de ani.
Un alt criteriu esențial se referă la maternitate sau adopție. Femeile care au născut și au crescut copii până la vârsta de 16 ani, sau care au adoptat și îngrijit copii timp de cel puțin 13 ani, pot obține o reducere de 6 luni pentru fiecare copil. Această reducere nu poate depăși însă 3 ani în total.
Un aspect important de reținut este că reducerea vârstei de pensionare prevăzută de lege se poate cumula cu alte facilități pentru condiții speciale sau deosebite de muncă, conform articolului 48 din aceeași lege. Totuși, reducerea totală a vârstei de pensionare nu poate depăși 11 ani, chiar și în cazul în care sunt îndeplinite mai multe criterii cumulative.
Ce documente trebuie să depună femeile care au dreptul să se pensioneze mai devreme
Pentru a beneficia de aceste facilități, femeile trebuie să depună un dosar complet la Casa Națională de Pensii Publice. Dosarul trebuie să includă acte de identitate, acte de stare civilă, carnet de muncă, adeverințe și diplome, precum și documente care să ateste maternitatea sau adopția. Printre acestea se numără certificatul de naștere al copiilor sau o hotărâre judecătorească definitivă privind adopția.
De asemenea, este necesară o declarație pe propria răspundere, prin care solicitantele confirmă că au îngrijit copiii până la vârsta menționată.
Pentru femeile care primesc pensie de invaliditate sau pensie anticipată și care îndeplinesc criteriile pentru a trece la pensia pentru limită de vârstă, conform articolului 51, această trecere se realizează automat la următoarele date:
La data la care sunt îndeplinite condițiile, cu condiția ca documentele necesare să fi fost depuse înainte de finalizarea stagiului complet de cotizare și atingerea vârstei standard reduse de pensionare;La data depunerii documentelor, în cazul în care acestea au fost prezentate după ce s-au îndeplinit toate condițiile privind stagiul complet de cotizare și vârsta standard redusă de pensionare.