Un român, în vârstă de 54 de ani, a fost lovit de o mașină în Roma, în timp ce traversa strada. Șoferul italian a încercat să îi acorde ajutor. Mai mult, salvatorii sosiți la fața locului l-au resuscitat, însă nu a mai putut fi readus la viață.
Român omorât în Italia
Un pieton român a fost lovit mortal de un șofer italian în vârstă de 56 de ani. Tragedia s-a petrecut luni, 7 octomrbie, în zona Torre Spaccata din Roma. Impactul de pe bulevadul Palmiro Togliatti, numărul 453, i-a fost fatal victimei, potrivit Roma Today.
Românul ar fi încercat să traverseze strada, însă italianul care conducea un autoturism Jeep l-a lovit din plin. Potrivit primelor investigații, românul de 54 de ani, care nu avea un adăpost, a fost aruncat în aer.
Cel ce a produs accidentul s-a oprit imediat pentru a-i acorda un ajutor românului. Mai mult, acesta a fost transportat la policlinica Tor Vergata pentru a i se recolta probe biologice în vederea identificării alcoolului sau drogurilor din sânge.
Cadrele medicale solicitate la fața locului au ajuns rapid și au început să îi efectueze manevrele de resuscitare. Din nefericire nu au reușit să îl readucă la viața și s-a declarat decesul. Polițiștii fac anchetă pentru a determina cu exactitate dinamica accidentului.
Un alt pieton lovit de mașină în Roma
De data aceasta, victima este tot un cetățean străin, mai exact un argentinian. Acesta a fost lovit de mașină duminică, 6 octombrie, la nici 24 de ore înainte de decesul românului. Tragedia a avut loc pe bulevarudul Europa, la intersecția cu strada Cristoforo Colombo, scrie publicația italiană.
Șoferul, un italian, în vârstă de 31 de ani, conducea un Ford Fiesta. Venea din direcția Dell’Arte și se îndrepta spre Umberto Tupini. Victima, în vârstă de 73 de ani, a suferit răni grave și a fost transportat la spital.
Bătrânul a fost dus de urgență la spitalul Sant’Eugenio, însă din cauza rănilor grave suferite din urma impactului violent, nu a mai putut fi stabilizat și a murit.
Poliția locală din grupul IX Eur a examinat toate detaliile de la locul accidentului. Aceste două incidente, petrecute la nici 24 de ore, demonstrează cât de vulneribili sunt pietonii pe străzile Romei. Autoritățile lucrează pentru a evita astfel de tragedii pe viitor.