Florin Busuioc a dezvăluit adevărul despre prognoza meteo. Prezentatorul de la Pro TV a spus cât de precisă este, în realitate. Există un detaliu pe care nu mulți îl cunosc.
Florin Busuioc, adevărul despre prognoza meteo. Este sau nu exactă?
De ani de zile, Florin Busuioc prezintă rubrica Meteo de la Știrile Pro TV, fiind unul dintre cei mai apreciați și longevivi oameni de televiziune.
Mulți români îl urmăresc și îl admiră pentru modul în care prezintă prognoza meteo, cu toate detaliile. Cunoscutul prezentator, care este și actor, în același timp, a dezvăluit câteva “secrete” din meseria sa.
Busu, așa cum mai este cunoscut de români, a dezvăluit cât de precisă este prognoza meteo pe care o prezintă. De multe ori, prietenii sau cunoscuții l-au sunat pentru a afla chiar de la el cum va fi vremea.
Actorul a explicat că cele mai multe prognoze pe termen lung nu sunt tocmai exacte, mai ales dacă depășesc o perioadă de patru zile.
Potrivit prezentatorului, după ce trec aceste patru zile, o prognoză este mult mai puțin precisă. Vremea se schimbă foarte des, motiv pentru care prognozele sunt valabile, în general, pentru perioade mai scurte.
“Vă spun ceva, un lucru pe care nu-l știe multă lume, tot ce este peste patru zile, prognoza de peste patru zile, este valabilă 7%. Atât!
Nu se poate face prognoză pe mai mut de patru zile. Se schimbă vremea de la o oră la alta”, a explicat Florin Busuioc în podcastul găzduit de Horia Brenciu pe YouTube, Lucruri Simple.
După intervalul de patru zile, vremea poate varia destul de mult. Modelele de predicție meteo au la bază date în timp real, precum și stimulări, iar pe baza acestora este estimată evoluția fronturilor atmosferice.
Aceste modele, însă, își pot pierde din precizie dacă au loc schimbări rapide ale factorilor meteorologici. Prognoza poate să fie precisă pe termen scurt, dar nu și pe termen lung, motiv pentru care prognoza trebuie verificată constant.
Cum erau realizate prognozele meteo în trecut
Florin Busuioc a vorbit și despre cum se făceau prognozele meteo cu mai bine de 30 de ani în urmă. Înainte de anii ’90, se foloseau, în general, statistici care se bazau pe climate istorice.
Mai exact, pentru a estima vremea, meteorologii se foloseau de datele privind condițiile asemănătoare din anii anteriori.
Statisticile aveau ca scop informarea agricultorilor sau a altor persoane care voiau să știe cât de favorabilă era vremea pentru anumite activități. Începând cu anul 1990, metoda nu a mai fost eficientă.
“Începând cu anul 1990 nu se mai poate face prognoză pe bază de statistică, ele au murit. Înainte așa se făcea. Știai că vremea va fi cam la fel între lunile trecute, făceai o statistică pentru agricultură, zboruri”, a mai spus Busu.